Draga noastră Justiţie, care de vreo două luni încoace se plânge pe la toate uşile că se fac presiuni asupra ei şi se încearcă să fie intimidată, îşi dă în petec, risipind şi bruma de respect de care mai dispunea din partea celor care încă nu îi probaseră calităţile.

Curtea Constituţională, o instituţie misterioasă pentru străini, precum ambasadorul american sau şefii de la UE, care cred şi acum că este un fel de Curte Supremă de Justiţie, tocmai a făcut o nouă plângere cum că e denigrată şi nerespectată, cerând încetarea acestor acţiuni. Cui? Nu e prea clar, deşi cei mai buni apărători ai prestigiului său pot fi oamenii care o compun. Dar când printre cei care hotărăsc destinul unei ţări se află personaje de genul Aspaziei Cojocaru, o cucoană care cât a tăcut a fost bine, dar când şi-a dat drumul la gură în public a reuşit o prestaţie de ţaţă pusă pe scandal cu toată lumea, este foarte greu să reclami respect. Episodul inutil prelungit al deciziei asupra referendumului a dat la o parte robele de onorabilitate, înlocuindu-le cu măşti şi costume de circ, iar precaritatea intelectului şi a exprimării câtorva dintre membri te face sa te-ntrebi prin ce minune au ajuns acolo unde se află. Ca să nu mai vorbim de competenţa - când însuşi preşedintele acestui for, domnul Zegrean, n-a judecat în viaţa lui un proces. Probabil însă că respectul şi onorabilitatea le vor câştiga urmaşii actualilor juzi, care vor fi numiţi pe criterii de competenţă şi nu de partizanat (sau mercenariat) politic.

Nici CSM-ul nu se dovedeşte mai breaz şi mai demn de respect. Atunci când componenţii săi tergiversează simple decizii, punând beţe în roatele mecanismului executiv doar din invidie neprofesională (să nu ajungă unul de-al lor mai sus decât ei), este limpede cât de onorabilă este instituţia îndrituită să hotărască mersul justiţiei. Iar cancanurile şi scandalurile în care sunt implicaţi membri cu pretenţii ai acestui for (unii, posesori de centură neagră) fac de înţeles decepţia unor persoane care, venind de afară, au crezut că intră într-un templu. Iar când constată ca este o bodegă cu pretenţii îşi dau demisia. Deşi nu fac parte din corpul magistraţilor, procurorii sunt şi ei componenţi ai unei justiţii aflate sub varii presiuni. Atât de presaţi politic au fost oamenii doamnei Kovesi să-i hărţuiască pe votanţii de la referendum încât n-au mai avut răgaz să pună cap la cap dovezile care ar fi putut conduce la reţinerea din timp a unui criminal în serie. Cel care a ucis-o pe tânăra japoneză (o naţiune față de care ne facem încă o data de baftă, deşi merită doar recunoştinţa noastră) s-a plimbat liber să ucidă pentru că un anchetator a decis că nu sunt bani pentru plata unei analize care ar fi arătat imediat că e autorul câtorva fapte odioase. Deci, despre justiţia română şi afiliaţii săi constituţionali, numai de bine. Iar despre onoarea de familişti, las\' că le-o repară dom\' Traian.