Reforma sănătăţii româneşti este departe de a fi schimbat ceva din imaginea unui sistem pansat de la o lună la alta, însă dacă pînă acum experţii care anchetau cazurile de malpraxis s-au alăturat valului de nemulţumiri şi au criticat lipsa unor norme legale, prin intrarea în vigoare a Legii 95/2006 sînt stabilite condiţiile în care aceştia vor desfăşura actul medical. Pe baza propunerilor făcute de colegiile profesionale, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a stabilit şi limitele minime şi maxime ale onorariilor pentru serviciile prestate de către experţii medicali desemnaţi să analizeze reclamaţiile pentru cazuri de malpraxis. Conform legii, pentru serviciile prestate de către medici şi medicii dentişti, în calitate de experţi medicali, sumele variază în funcţie de complexitatea cazului şi gradul profesional al expertului. Astfel, dacă un medic specialist va fi plătit cu sume cuprinse între 10 şi 20 de milioane de lei vechi, medicii primari ajung la 30 de milioane de lei. La fel de bine stau şi şefii de lucrări care pot percepe onorarii de 30 de milioane de lei, în timp ce conferenţiarii şi profesorii pot ajunge la 40 de milioane de lei. În acelaşi timp, onorariile pentru servicile prestate de experţii farmacişti se stabilesc după aceleaşi criterii, şi se încadrează între 1.000 şi 2.000 de lei, în vreme ce la asistenţi medicali sau moaşe sumele nu pot depăşi opt milioane de lei vechi.
Comisia care analizează cazurile de malpraxis este alcătuită din 13 membri, trei dintre ei reprezentînd structura de conducere, preşedintele trebuind să ocupe funcţia de director adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Bucureşti. Restul comisiei organizate la nivelul fiecărui judeţ are în componenţă cîte doi reprezentaţi ai autorităţii judeţene de sănătate publică, caselor judeţene de sănătate, colegiului medicilor şi al cel al farmaciştilor, reprezentanţii medicilor dentişti, asistenţilor şi moaşelor, dar şi un expert medico-legal numit prin decizia instituţiei din care face parte.