Remuneraţiile cuvenite avocaţilor în activităţi desfăşurate în cadrul asistenţei judiciare au fost majorate cu 141% în urma unui protocol încheiat, joi, între Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) şi Ministerul Public, potrivit ...
Elena Udrea și Alina Bica se află în arest preventiv, în Costa Rica și, deocamdată, nu știu foarte multe despre ceea ce urmează să se întâmple. Cele două și-au luat avocați, iar aceștia primesc sume mai mult decât generoase pentru reprezentare. Conform Antena 3, avocații care ...
Asociaţia Philson Young, declarată câştigătoare a concursului de proiecte pentru Festivalul Verii în urma unei contestaţii a cărei veridicitate a fost validată de două instanţe, nu se află la prima experienţă neplăcută cu Primăria Constanţa, Direcţia sa de Evenimente şi străluciţii ...
Cântăreaţa americană Anastacia, învingătoare de două ori în lupta cu cancerul, a donat unei fundaţii de caritate care luptă împotriva acestei maladii întregul onorariu pe care l-a primit pentru participarea în emisiunea de televiziune britanică ”Strictly Come ...
Iniţiatorul legii dării în plată, Daniel Zamfir, a anunţat că, în urma discuţiilor de săptămâna trecută de la sediul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici (UNNP), s-a decis reducerea cu 50% a onorariilor pe care membrii UNNP le vor percepe pentru cererile de dare în plată ...
DE BUN SIMȚ Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat Ministerului Finanțelor Publice (MFP) eliminarea impozitului în cazul dării în plată și Uniunii Naționale a Notarilor Publici (UNNP) diminuarea taxelor notariale cu 90%, a anunțat miercuri președintele ...
După ce fostul cuplu Ștefan Bănică - Andreea Marin a fost luat la ochi de către Fisc, a venit rândul unei noi vedete să aibă averea luată la puricat de către ANAF. Surse din cadrul ANAF au dezvăluit că printre cei cărora le sunt verificate averile se află şi cântărețul Marcel Pavel (55 de ...