Soldaţii din cadrul Batalionului 341 Infanterie Topraisar şi-au comemorat, ieri, eroul căzut la datorie în Afganistan, în urmă cu un an, sublocotenentul postmortem, Ionel Ghiorghiţă Drăguşanu. Pentru a-i păstra vie memoria, camarazii de arme ai lui Ghiorghiţă Drăguşanu au finanţat ridicarea unui monument cu bustul acestuia. Familia, rudelele, prietenii, vecinii şi colegii militarului mort au asistat, ieri, la ceremonialul militar şi la slujba de pomenire. Niciunul dintre “Rechinii Albi”, cum sînt supranumiţi militarii de la Topraisar, nu va uita noaptea de 19 spre 20 iunie 2006, cînd doi colegi aflaţi într-un transportor amfibie blindat au fost răniţi şi un al treilea a murit în timpul unei misisuni de patrulare, în apropiere de Kandahar. Ceremonialul organizat în memoria militarului ucis de o mină, a început cu o defilare a trei TAB-uri în care se aflau aceleaşi echipaje din noaptea tragediei. Apoi, comandantul unităţii militare, lt.col. Vasile Vreme a strigat apelul, iar cînd a rostit numele lui Ghiorghiţă-Drăguşanu, toţi soldaţii au strigat în cor “Căzut la datorie!”. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire, după care colegii slt. postmortem au depus coroane de flori şi au aprins lumînări. “Astăzi se împlineşte un an de cînd camaradul nostru a trecut în nefiinţă. Nu voi uita niciodată. În noaptea de 19 spre 20 iunie am primit un telefon de la comandantul patrulei româneşti care se afla în misiune în apropiere de Kandahar care îmi spunea că patrula a fost atacată şi că există răniţi. Atunci am spus ca sanitarul să ia măsuri. Răspunsul m-a cutremurat: