O nouă maladie transmisă de țânțari a fost identificată în Haiti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă maladie transmisă de țânțari a fost identificată în Haiti

Sănătate 16 Septembrie 2016 / 22:12 634 accesări

Specialiștii în boli infecțioase de la Universitatea din Florida au confirmat existența virusului Mayaro la un pacient în Haiti. Virusul este strâns legat de virusul Chikungunya, însă cercetătorii nu au stabilit deocamdată dacă este transmis de țânțarul Aedes aegypti responsabil de infectarea cu Chikungunya și Zika, scrie miamiherald.com.

''Nu suntem siguri'', a spus dr. John Lednicky, profesor asociat la Universitatea din Florida în cadrul departamentului de sănătate globală. ''Mulți țânțari diferiți pot purta același virus'', a mai spus acesta.

Lednicky, care coordonează laboratorul Universității din Florida în Haiti, a menționat că virusul Mayaro a fost descoperit pentru prima dată în Trinidad și Tobago în 1954 și a cauzat epidemii în America de Sud, în special în zona Amazonului. Acest virus provoacă simptome similare cu Chikungunya: febră, dureri musculare, urticarii și dureri abdominale.

Unii ar putea spune că este la fel de grav ca Chikungunya, însă deocamdată sunt foarte puține informații disponibile, a mai declarat Lednicky. Deocamdată nu se știe dacă virusul se va răspândi în Haiti unde Zika a fost foarte dificil de identificat din cauza sistemului de sănătate foarte slab. ''Am vrea să facem mult mai mult, dar avem mâinile legate'', a spus Lednicky, adăugând că vrea să identifice care tip de țânțar este purtător al virusului.

Echipa dr. Lednicky a anunțat în luna februarie a acestei an că virusul Zika a fost prezent în emisferă luni bune până să fie confirmată prezența în Brazilia în martie 2015. Laboratorul dr. Lednicky a început să monitorizeze cazurile de febră Chikungunya imediat după epidemia izbucnită în aprilie 2014 în Haiti și a luat probe de sânge de la copii de grădiniță din regiunea Gressier/Leogane, la sud-vest de Port-au-Prince, unde laboratorul se afla localizat. Potrivit lui Lednicky, noul virus Mayaro este diferit față de ce au descoperit în 2014, ''fiind diferit genetic față de versiunile descrise recent în Brazilia, iar în acest moment nu știm dacă este o versiune unică pentru Haiti sau dacă este o recombinare a tulpinei de la diferite tipuri de virusuri Mayaro''.

Joi, Universitatea din Florida a anunțat că National Institutes of Health din SUA a alocat laboratorului condus de dr. Lednicky 1,75 milioane de dolari pentru continuarea cercetătorilor actuale din Haiti privind virusul Zika



12