ONU are doar 100.000 de dolari pentru combaterea Ebola

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Urgență medicală doar la nivel declarativ

ONU are doar 100.000 de dolari pentru combaterea Ebola

Monden 18 Octombrie 2014 / 00:00 491 accesări

Fondul Națiunilor Unite destinat pentru lupta împotriva virusului Ebola nu dispune decât de 100.000 de dolari și nu de 20 de milioane, așa cum anunțase, joi, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Diferența uriașă rezidă în discrepanța dintre promisiunile făcute și acțiunile concrete ale donatorilor. Cele 20 de milioane anunțate presei de secretarul general al ONU reprezintă, de fapt, totalul promisiunilor de ajutor și nu banii virați în mod real, au precizat responsabili ai fondului. Numai Columbia și-a plătit deja contribuția în valoare de 100.000 dolari. Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a 4.493 de persoane dintre cele 8.997 de cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

BUTURUGA MARE, DATĂ PESTE CAP Chiar și atunci când se vor strânge cei 20 de milioane de dolari, această sumă este încă departe de miliardul de dolari considerat necesar de Națiunile Unite pentru a combate eficient epidemia ce s-a soldat cu aproape 4.500 de morți. În afară de acest fond, donatorii au contribuit deja cu bani în numerar sau cu echipamente la diverse programe specifice ale ONU, suma totală a acestor contribuții fiind de 376 milioane de dolari. În ciuda subfinanțării și infrastructurii proaste, experții OMS și autoritățile locale din cele cinci state cel mai afectate de epidemie au reușit limitarea focarelor de infecție. În schimb, aceste eforturi făcute chiar și cu prețul vieții celor implicați în coordonarea acțiunilor sau ajutorării pacienților sunt pe cale să nu mai valoreze nimic, din cauza nerespectării procedurilor de securitate epidemiologice în țări cu sisteme medicale performante. În Spania și SUA s-au înregistrat primele cazuri de infectare din afara Africii, în cazul unor angajați din sistemul medical ce au îngrijit pacienți cu Ebola repatriați. În Spania, situația pare să se calmeze, rezultatele testelor a două persoane din cele patru noi cazuri suspecte de Ebola au ieșit negative, în timp ce starea infirmierei Teresa Romero se îmbunătățește cu fiecare zi. Totodată, un pacient cu simptome de Ebola revenit recent din pelerinaj de la Mecca, în Arabia Saudită, a fost spitalizat la Priştina, în Kosovo. Medicii aşteaptă rezultatele analizelor.

CERCUL SE EXTINDE În SUA, situația se complică însă. Măsurile de izolare a persoanelor care au intrat în contact cu infirmiere care au participat la tratarea liberianului care a murit în SUA s-au extins la Ohio. A doua infimieră confirmată ca suferind de Ebola, Amber Vinson, a călătorit cu avionul de la Dallas la Cleveland, fiind căutate peste o sută de persoane, pentru a fi avertizate și menținute sub observație. Și o altă angajată medicală din Dallas care a gestionat mostre ale pacientului bolnav de Ebola, care a plecat între timp într-o călătorie pe un vas de croazieră în Caraibe, a fost plasată în carantină şi urma să fie evacuată. Asistenta medicală a plecat în croazieră din Galveston, Texas, pe 12 octombrie. Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a explicat că asistenta se află pe nava de croazieră „Carnival Magic“, dând asigurări că aceasta nu a avut contacte directe cu pacientul liberian Thomas Eric Duncan, decedat de Ebola în Texas, dar a manipulat mostre de analize ale acestuia. Angajata nu prezintă simptome de Ebola. Vasul „Carnival Magic“ este în croazieră în Caraibe şi are circa 4.000 de pasageri şi peste 1.000 de membri ai echipajului. Preşedintele Obama a promis măsuri eficiente pentru contracararea epidemiei de Ebola, după ce au apărut semne de întrebare privind respectarea măsurilor de carantină în condiţiile infectării a două asistente medicale din Texas. Poziția SUA rămâne nefavorabilă închiderii frontierelor pentru persoanele provenite din țări africane cu focare de Ebola, fiind evocată, printre altele, posibilitatea numirii unui responsabil pentru a coordona eforturile la nivel federal de luptă împotriva maladiei.

Între timp, nava militară britanică „RFA Argus“ se pregătea vineri să părăsească portul Falmouth, cu destinația finală Sierra Leone, după o escală în Gibraltar. Călătoria va dura zece zile. Printre cei 350 de oameni de la bord se află 80 de medici militari și civili. Nava este dotată cu trei elicoptere utilitare Merlin, care vor efectua misiuni de aprovizionare între centrul de operațiuni și spitalele și zonele de carantină din Sierra Leone. Misiunea navei ar putea dura până la trei luni.

Taguri articol


12