ONU are nevoie de 233 de milioane de dolari pentru a putea oferi asistenţă umanitară, în perioada mai - septembrie, celor peste două milioane de libieni afectaţi de conflictul din ţară, a declarat coordonatorul serviciilor de urgenţă umanitară ale ONU, Valerie Amos. ”Conflictul, distrugerea infrastructurii statului, penuria de bani şi combustibil provoacă probleme grave pentru populaţia din Libia”, a explicat Amos. Ea a precizat că Misrata rămâne în fruntea preocupărilor, pentru că oamenii nu au mâncare, apă şi alte bunuri de bază. Valerie Amos a cerut încetarea ostilităţilor şi permiterea asistenţei umanitare şi evaluării independente a situaţiei. ONU a cerut 160 de milioane de dolari pentru Libia, după izbucnirea violenţelor, în 7 martie. Răspunsul comunităţii internaţionale, care a donat 174 de milioane de dolari, a fost rapid şi generos. Dar ONU a precizat că numărul libienilor afectaţi de conflict şi nevoile lor au crescut.
NATO va rămâne la strategia sa iniţială din Libia şi nu are de gând să trimită trupe terestre în ţara nord-africană, a declarat, ieri, la Bratislava, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Acesta a precizat că nu are nicio informaţie în legătură cu afirmaţiile apărute în presă potrivit cărora membri ai familiei lideruluui libian Muammar Gaddafi, în special soţia şi fiica acestuia, ar fi fugit din Libia. Un purtător de cuvânt al Guvernului de la Tripoli a negat, ieri, aceste informaţii. Un alt zvon anunţa ieri că soţia şi fiica lui Muammar Gaddafi s-ar afla în Polonia, după ce miercuri se vehicula că cele două ar fi în Tunisia. Ministerul polonez de Externe a refuzat să comenteze. Ministrul polonez de Externe s-a dus în Libia, luna aceasta, unde a discutat cu rebelii. Safia Gaddafi şi fiica Aisha sunt pe lista ONU de sancţiuni, deci nu pot avea acces în majoritatea naţiunilor. Miercuri s-a vehiculat că Safia şi Aisha Gaddafi au intrat pe teritoriul tunisian, în urmă cu câteva zile, după care s-au cazat într-unul dintre hotelurile de pe insula Djerba. Potrivit portalului Al Nile, care citează reprezentanţi ai rebelilor libieni, soţul lui Aisha Gaddafi, rănit în lupte cu forţele de opoziţie, se află, de asemenea, în Tunisia.