ONU condamnă generalizarea torturii în închisorile din Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ONU condamnă generalizarea torturii în închisorile din Siria

Externe 16 Aprilie 2014 / 00:00 394 accesări

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a condamnat, luni, generalizarea torturii în închisorile din Siria şi a deplâns utilizarea sa de către grupări înarmate. Într-un document de opt pagini, Înaltul Comisar, care a chestionat 38 de persoane supuse torturii, prezintă mărturii anonime tulburătoare. Raportul ONU descrie o generalizare a torturii şi relelor tratamente în centrele Guvernului. Potrivit raportului, mai multe grupări înarmate, în principal Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), Frontul al-Nusra, Ahrar al-Shamm, Asifat al-Shamal şi Liwa al-Tawhid dispun de centre de detenţie în care bărbaţi, femei şi copii sunt torturaţi. ”Rezultatele noastre confirmă că tortura este frecvent utilizată atât în centrele guvernamentale de detenţie din Siria, cât şi de către unele grupări înarmate”, afirmă Pillay. Potrivit raportului, ”bărbaţi, femei şi copii sunt frecvent răpiţi de pe străzi, din case şi de la locurile de muncă sau sunt arestaţi la posturi de control ale Guvernului, apoi transferaţi într-unul dintre zecile de centre de detenţie oficiale sau secrete ale Guvernului. Aceste persoane sunt de regulă deţinute în secret, pe termen nelimitat şi transferate uneori de la un centru la altul”, condamnă ONU, care precizează că printre centrele de detenţie figurează cazărmi ale armatei şi aeroporturi. Numeroase cazuri descrise în raport evocă deţinuţi imobilizaţi sau atârnaţi de perete, cu ochii legaţi şi care sunt ulterior loviţi, arşi, electrocutaţi şi torturaţi cu diferite obiecte.

Înaltul Comisar a înregistrat şi cazuri de abuzuri sexuale la adresa unor bărbaţi şi femei. În general, tortura este utilizată imediat după arestare şi pe parcursul primelor zile sau săptămâni de detenţie şi de interogatorii. Persoanele torturate sunt de diferite orientări religioase sau etnii, potrivit ONU. Mulţi sunt activişti, adesea studenţi, dar şi avocaţi, personal medical şi lucrători în domeniul umanitar. Conform ONU, tortura constituie o crimă împotriva umanităţii atunci când este utilizată în mod generalizat.

Taguri articol


12