Liderii UDTR se vor întâlni astăzi cu o delegaţie a reprezentanţei ONU - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din România, condusă de Yesim Oruc Kaya. Vizita reprezentantului ONU are ca scop cunoaşterea comunităţii turce din Dobrogea şi, totodată, găsirea unor modalităţi concrete de colaborare în cadrul unor proiecte comune sub auspiciile „Alianţei Civilizaţiilor“. „Alianţa Civilizaţiilor“ a luat fiinţă la 14 iulie 2005, la propunerea Guvernelor Spaniei şi Turciei, cu scopul de a îmbunătăţi cooperarea între culturi, religii şi de a împiedica manifestările extremiste. Membrii delegaţiei PNUD se vor afla în Dobrogea pe parcursul a două zile, timp în care se vor întâlni cu directorul Colegiului „Kemal Ataturk“, din Medgidia, Accan Mologani, vor vizita Moscheea „Carol“ din Constanţa, geamia „Esmahan Sultan“, din Mangalia, precum şi alte obiective de interes turistic. Alături de reprezentantul ONU Yesim Oruc Kaya se va afla şi subsecretarul de stat din cadrul departamentului pentru Relaţii Interetnice, Sali Negeat, precum şi Rodica Precupeţu, şef serviciu în cadrul aceluiaşi departament din cadrul Guvernului României.