ONU, îngrijorată: prea multe execuţii în Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ONU, îngrijorată: prea multe execuţii în Irak

Externe 02 August 2016 / 16:26 482 accesări

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a manifestat îngrijorări că ar putea fi uciși oameni nevinovați în Irak, în urma eforturilor Guvernului de a accelera execuțiile persoanelor condamnate la moarte după atentatul de la Bagdad, soldat cu 324 de morți, potrivit Reuters online. "Este prea ușor să permiți unor asemenea atrocități să întrețină focul răzbunării. Însă răzbunarea nu înseamnă dreptate", a declarat Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussien. Confruntându-se cu presiuni în urma atacului de luna trecută de la Bagdad, revendicat de organizația teroristă Stat Islamic, premierul Haider al-Abadi a solicitat o anchetă privind întârzierile în execuția deținuților găsiți vinovați pentru infracțiuni legate de terorism. "Având în vedere slăbiciunile din sistemul judiciar irakian și climatul actual în Irak, sunt foarte îngrijorat de faptul că oameni nevinovați ar fi putut fi și ar putea fi în continuare condamnați și executați, acest lucru generând erori judiciare mari și ireversibile", a mai spus Zeid.

Taguri articol


12