ONU trimite o misiune de informare în Tunisia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ONU trimite o misiune de informare în Tunisia

Externe 01 Martie 2011 / 00:00 632 accesări

Programul Alimentar Mondial (PAM), agenţie a ONU, a anunţat ieri că a trimis o misiune în Tunisia pentru a raporta în legătură cu nevoile umanitare create de revolta din Libia şi repercusiunile sale asupra celor mai vulnerabili, în special femeile şi copiii. Directorul executiv Josette Sheeran a ajuns în Tunisia şi se va întâlni cu oficiali guvernamentali. Potrivit agenţiei, peste 40.000 de persoane au sosit în Tunisia din Libia săptămâna trecută şi mulţi dintre ei afirmă că nu au avut decât puţină hrană pe parcursul călătoriei. Josette Sheeran va merge apoi la frontiera dintre Tunisia şi Libia şi se va întâlni cu refugiaţi, oficiali care se ocupă de furnizarea asistenţei şi autorităţile locale, pentru a evalua nevoile alimentare ale persoanelor care sosesc în Tunisia. PAM a anunţat de asemenea expedierea a 80 de tone de biscuiţi energizanţi de la un depozit din Brindisi în sudul Italiei, care ar urma să sosească în Tunisia în cursul zilei. SUA vor trimite două echipe umanitare la frontierele Libiei cu Tunisia şi Egiptul.

Criza de la graniţa cu Libia nu este singura problemă cu care se confruntă ţara. Ministrul tunisian al Industriei şi Tehnologiei, Mohamed Afif Chelbi, care a făcut parte şi din Guvernul din timpul preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali, şi-a prezentat ieri demisia, după cea a premierului Mohammed Ghannouchi. Prezenţa lui Chelbi în Guvernul de tranziţie era contestată de manifestanţii din Piaţa Kasbah. Premierul Mohammed Ghannouchi a fost înlocuit de Beji Caid Esebsi, în vârstă de 84 de ani. Mohamed Afif Chelbi, un tehnocrat care a lucrat în domeniile industrial şi bancar, a fost numit în 2004 ministru al Industriilor, Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, iar în ianuarie 2010 a devenit ministru al Industriei şi Tehnologiei.

Pe de altă parte, Ayman al-Zawahiri, numărul doi în ierarhia al-Qaida, i-a criticat din nou, într-un mesaj audio, pe noii lideri susţinuţi de SUA în Tunisia şi Egipt, cerându-le musulmanilor să se revolte împotriva invadatorilor, a anunţat luni centrul de supraveghere a site-urilor islamiste SITE. Este al treilea mesaj al lui al-Zawahiri este cel de-al treilea difuzat după înlăturarea regimului din Tunisia, însă a fost înregistrat înaintea demisiei preşedintelui egiptean Hosni Mubarak. Criticând SUA, el le-a cerut tunisienilor să opună rezistenţă şi împotriva „ocupantului francez” şi să instaureze un regim care să devină \"un model de asistenţă şi justiţie\" pentru musulmani. Al-Zawahiri consideră că SUA l-au abandonat pe preşedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali în ianuarie, când a devenit clar că susţinerea acestuia nu mai este posibilă. Liderul al-Qaida consideră că, în Egipt, s-a impus ca alternativă Mohamed ElBaradei, fost director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. „Nu ştiu unde va fi instalat sediul acestui guvern de tranziţie - la Cairo, la Viena sau chiar la New York?”, spune al-Zawahiri.



12