OpenAI lansează un nou model de AI, numit o1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

OpenAI lansează un nou model de AI, numit o1

Tehnologie 13 Septembrie 2024 / 14:53 935 accesări

OpenAI, compania care a dezvoltat ChatGPT, a lansat o nouă serie de modele despre care spune că „pot rezolva probleme mai dificile”, în comparație cu modelele anterioare de inteligență artificială, precizează Reuters.

Compania a anunțat că lansează o versiune preliminară a seriei, denumită oficial o1-preview și o1-mini. Modelul a primit numele de cod Strawberry.

OpenAI a declarat că, în cadrul testelor sale, noile modele au avut performanțe similare cu cele ale studenților doctoranzi în sarcini dificile din fizică, chimie și biologie și s-au descurcat bine la matematică și codare.

Pentru a fi testat, noul model a fost folosit în rezolvarea unor probleme din diverse domenii, precum matematică, codificare sau engleză. OpenAI explică faptul că modelul o1 a obținut 83% la examenul de calificare la Olimpiada Internațională de Matematică, față de modelul anterior dezvoltat de companie, GPT-4o, care a obținut doar 13%.

Noul model are, de asemenea, performanțe mai bune în a răspunde la întrebările de programare și a reușit să înregistreze rezultate peste cele ale unor doctori în știință, atunci când a rezolvat diverse probleme.



Ştiri recomandate

12