Nu de puţine ori, medicii din România sunt puşi în faţa unor situaţii extreme. Motivele sunt numeroase, însă cel de bază rămâne criza fără precedent de materiale sanitare şi medicamente. Au existat şi situaţii când unele intervenţii chirurgicale au fost amânate în lipsa unui „produs” vital: sângele; nu de puţine ori criza de sânge fiind semnalată, în mod disperat, de către specialişti. Pentru unii pacienţi, însă, lipsa sângelui n-are nicio importanţă, asta dacă vorbim de persoane care au o anumită credinţă. De exemplu, Martorii lui Iehova nici nu vor să audă de transfuzia de sânge, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Credinţa lor este atât de mare încât departe de ei gândul de a încălca regulile, principiile de viaţă, principii care, din păcate, ar putea chiar să oprească inima pentru totodeauna.
INTRODUCEREA DE SÂNGE ÎN CORP INTRAVENOS SAU PE CALE ORALĂ CONSTITUIE O ÎNCĂLCARE A LEGILOR LUI DUMNEZEU, ASTA CRED ADEPŢII “MARTORII LUI IEHOVA”
DECIZIE DIFICILĂ. A ales să intre în sala de operaţii a Maternităţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa şi o tânără adeptă a acestei organizaţii religioase. S-a bucurat intens atunci când medicii i-au spus că-i pot respectă dorinţa, că vor să o ajute chiar dacă refuză transfuzia. „Este dificil să iei o asemenea decizie, dar am dorit să-i respectăm dorinţa, dar şi să o ajutăm. Nu a vrut transfuzie sub nicio formă”, a declarat şeful Maternităţii SCJU Constanţa, prof. univ. dr. Vlad Tica, cel care a ales să o opereze pe tânăra pacienta. Ea a primit diagnosticul de fibroame multiple. Cum riscurile erau multiple, inclusiv de hemoragie, dar şi de a creşte ulterior, s-a decis intervenţia chirurgicală. „Am ţinut cont de faptul că avem de-a face cu o persoană tânără, care are un col normal, aşa că am optat pentru histerectomie subtotală (cu păstrarea anexelor)”, a explicat şeful Clinicii. Prof. univ. dr. Tica i-a recomandat tinerei intervenţia laparoscopie, în acest caz pierderile de sânge fiind în cantităţi mult mai mici decât dacă s-ar fi procedat la intervenţia de laparotomie (intervenţia clasică).
„VIAŢA OMULUI STĂ ÎN SÂNGE”. „Viaţa omului stă în sânge”, susţine tânăra pacientă. Este un principiu extrem de important pentru ea. Ea a povestit că problema sa de sănătate a fost depistată la un control de rutină. „Nu am avut niciun semn de boală, nu m-a durut niciodată nimic. Am mers doar la un control de rutină, atât şi nimic mai mult. Aici am aflat că am o mare problemă de sănătate, că trebuie neapărat să mă operez. Mi-au fost explicate riscurile, mi s-a spus tot ce se impune pentru desfăşurarea intervenţiei chirurgicale. Am refuzat transfuzia de sânge, am spus asta de la bun început. Este un principiu de viaţă. Nu trebuie să primim un alt sânge”, spune tânăra. Cu riscul de a-şi pierde viaţa, ea a ales să intre în sala de operaţie fără să-i fie pregătită nicio unitate de sânge. A dovedit un optimism ieşit din comun, a avut încredere în şeful Maternităţii, dar şi în principiile de viaţă. Problema este, însă, că o credinţă dusă la extrem nu face altceva decât să te omoare, aşa cum, din păcate, mulţi adepţi ai unor secte religioase au păţit-o.