Operaţiunea „Anastase”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Operaţiunea „Anastase”

Eveniment 09 Noiembrie 2010 / 00:00 535 accesări

Liberalii vor, cu orice chip, să o vadă plecată pe Roberta Anastase de pe scaunul preşedinţiei Camerei Deputaţilor. Şi sunt extrem de înverşunaţi în ceea ce o priveşte. Iar pentru că nu o mai suportă de când aceasta a prezidat „mânăria” de la votul privind Legea Pensiilor, liberalii au decis, ieri, în şedinţa Biroului Politic Central, să sisteze tratativele privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor sau îmbunătăţirea activităţii în această instituţie, până când Roberta Anastase nu demisionează din funcţia de preşedinte al forului legislativ. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a mai spus că liberalii consideră că modificarea Regulamentului, pe de o parte, şi ceea ce s-a întâmplat la Legea pensiilor reprezintă două lucruri distincte, adăugând că PNL nu este de acord ca Anastase să fie „spălată” din punct de vedere politic de PDL prin semnarea unui acord. „Noi am fost şi rămânem cât se poate de deschişi tuturor propunerilor de ameliorare a activităţii Camerei Deputaţilor, dar aceste lucruri sunt distincte de faptul că, din punctul nostru de vedere, Roberta Anastase după cele întâmplate (n.r. - la votul asupra Legii pensiilor) nu mai poate conduce o instituţie atât de importantă cum este Camera Deputaţilor”, a subliniat Antonescu. Liberalul a punctat că PDL are „minima obligaţie şi responsabilitate” să amendeze cele întâmplate la Cameră prin schimbarea lui Anastase din această funcţie, „dacă vrea să avem lucrări care să se desfăşoare normal în Parlament”. Solicitat să explice dacă PNL va refuza semnarea acordului între liderii de grup de la Camera Deputaţilor care era programat pentru luni după-amiază, Antonescu a precizat: „Dacă semnarea acordului înseamnă încercarea PDL de a o spăla - în termeni politici - pe Anastase, noi nu suntem de acord şi nu semnăm acest document”, lucru care nu s-a întâmplat. La rândul său, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a susţinut că problemele grave care au apărut la votul Legii pensiilor „nu ţin de hibele Regulamentului, ci de acţiunile politice ale preşedintelui Camerei” şi că PDL ar trebui să propună o altă persoană pentru această funcţie. De partea cealaltă, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, ieri, că „nu se pune problema schimbării” din funcţie a liderului deputaţilor democrat - liberali, Mircea Toader, sau a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase.



12