Operaţiunile unităţilor speciale canadiene în Afganistan, vizate de anchete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Operaţiunile unităţilor speciale canadiene în Afganistan, vizate de anchete

Externe 16 Septembrie 2010 / 00:00 352 accesări

Ministerul canadian al Apărării a declanşat o anchetă în legătură cu operaţiunile efectuate de unităţi speciale canadiene în Afganistan, în perioada 2005 - 2008, în intervalul cât s-au aflat sub comandament american la Kandahar. O primă anchetă, intitulată „Sand Trap 1”, s-a încheiat acum câteva luni şi a condus la declanşarea unei investigaţii mai ample, „Sand Trap 2”, anunţă căpitanul David Scanlon, din cadrul Forţelor Navale canadiene. Noua anchetă a fost iniţiată după ce un membru al unităţilor speciale a denunţat unele acţiuni ale unui camarad. Ofiţerul nu a oferit detalii despre faptele incriminate. Operaţiunile efectuate de forţele speciale canadiene sunt păstrate secrete de Guvernul de la Ottawa, care a recunoscut totuşi că acestea participă la misiunile de căutare a liderilor al-Qaida şi Taliban. În perioada care face obiectul investigaţiilor, unităţile canadiene se aflau sub comanda trupelor americane din Kandahar.

Pe de altă parte, numărul doi în ierarhia reţelei teroriste al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, a difuzat o înregistrare video cu ocazia aniversării atentatelor din 11 septembrie, afirmând că “victoria împotriva cruciaţilor în Afganistan, este iminentă”. “Naţiunea islamică învinge şi cruciaţii pierd”, este titlul înregistrării video. “Victoria este iminentă în Afganistan. Toată lumea o ştie. Rămâne de văzut doar cum şi când se va produce”, afirmă adjunctul lui Osama bin Laden, criticând Guvernul pakistanez pentru că este aliatul SUA. În a doua parte a înregistrării, al-Zawahiri face referire la atentatele de la 11 septembrie 2001 şi la începerea intervenţiei militare împotriva Afganistanului. “Zilele acestea, se împlinesc nouă ani de la începerea campaniei cruciate, prin atacarea emiratului islamic Afganistan. Cu această ocazie, vreau să vă spun un lucru important: nu există niciun dubiu privind iminenţa victoriei Talibanilor, conduşi de mollahul Omar, împotriva cruciaţilor din Afganistan”, subliniază numărul doi în ierarhia reţelei teroriste al-Qaida. “Forţele Jihadului au învins, iar trupele invadatorilor cruciaţi sunt slăbite şi epuizate din cauza rănilor suferite. Occidentul a suferit o hemoragie de pierderi umane şi financiare”, încheie al-Zawahiri. Potrivit institutului american IntelCenter, noua înregistrare a fost realizată de casa de producţie al-Sahab, a reţelei teroriste al-Qaida.

Taguri articol


12