O dată la cinci ani, activitatea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Medgidia este analizată de conducerea Primăriei, care îi ia la bani mărunţi pe operatorii de taxi. „Vom vedea dacă societăţile de taximetrie au respectat regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului de transport în regim de taxi, iar cei care au încălcat legea locală, cum ar fi nefolosirea corespunzătoare a aparatului de taxare, nu vor mai primi licenţa”, a spus primarul Medgidiei, Marian Iordache. El a adăugat că cetăţenii municipiului vor avea ocazia să-şi exprime nemulţumirile cu privire la acest serviciu în cadrul unei dezbateri publice, care va avea loc, miercuri, 13 martie, la Casa de Cultură „I.N. Roman” din localitate. „Ştim că sunt nemulţumiri privind nerespectarea orarului de transport, a staţiilor şi a traseelor”, a spus Iordache.