Operatorii de telefonie şi băncile din UE vor coopera astfel încît clienţii lor să poată achita cumpărăturile, notele de plată la restaurant şi alte facturi, prin intermediul telefonului mobil. Mişcarea face parte din cadrul unei strategii mai extinse a UE pentru susţinerea competiţiei şi a unei mai mari libertăţi de alegere a modalităţilor în care oamenii pot plăti pentru bunuri şi servicii, mai ales cînd se află într-o ţară străină. Operatorii de telefonie, care se confruntă cu presiuni de micşorare a tarifelor pe care le practică, parţial din cauza unor reglementări ale UE, caută, de asemenea, noi surse de venit.
GSM Association, organizaţia ce reprezintă membri ai industriei de telecomunicaţii, cum ar fi Vodafone, a făcut echipă cu European Payments Council, un organism ce reprezintă 8.000 de bănci în Europa. Şapte companii operatoare de telefonie mobilă fac probe pentru efectuarea de plăţi cu ajutorul telefonului mobil, iar alte şapte plănuiesc să implementeze astfel de teste.