Potrivit unei hotărîri, aprobată ieri de Guvern, operatorii de transport aerian care nu acordă compensaţii pasagerilor în cazul în care cursa nu mai poate fi efectuată deoarece compania de transport a primit interdicţie de a intra pe teritoriul statelor membre ale UE vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 300 şi 2.500 lei. De asemenea, aceeaşi sancţiune va fi aplicată şi operatorilor care nu informează pasagerii cu privire la identitatea transportatorului aerian. Modul în care aceste reguli sînt respectate va fi urmărit, potrivit hotărîrii, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cu asistenţa Ministerului Transporturilor. Această hotărîre a Executivului corespunde regulamentului Parlamentului European privind stabilirea unei liste comunitare a transportatorilor aerieni supuşi unei interdicţii de operare pe teritoriul UE şi informarea pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului efectiv.