Opinii după cum bate vântul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opinii după cum bate vântul

Eveniment 20 August 2014 / 00:00 344 accesări

SCHIMBARE DE PLAN Văzând că nimeni nu-l bagă în seamă, fostul lider liberal Crin Antonescu sare din floare în floare. De la desființarea USL, liberalul nu a pierdut nicio ocazie de a-l critica pe Victor Ponta, știind că numai așa beneficiază de sprijinul lui Traian Băsescu și al oamenilor săi din PNL. Dar, ce să vezi, liberalii lui Iohannis l-au lăsat de izbeliște pe fostul lor președinte când a venit vorba despre o posibilă candidatură la prezidențiale. Chiar dacă Antonescu spune frumos că nu-l va susține pe prezidențiabilul ACL pentru că nu vrea să-i afecteze imaginea, știm bine că este mai mult decât atât. Ne dăm seama de acest lucru din atitudinea fostului președinte liberal, care a început din nou să se gudure pe lângă Ponta și s-a repoziționat față de Traian Băsescu. Însă fostul președinte al PNL nu închide toate ușile în relația sa cu președintele României. Antonescu spune că nu-l urăște și că nu l-a urât niciodată pe șeful statului, pentru simplul fapt că nu-i permit principiile religioase. „Nu l-am urât pe Băsescu, îmi interzice confesiunea de creştin-ortodox”, a spus Antonescu în timpul unei emisiuni televizate.

NEÎNȚELEGERI Pe de altă parte, în cadrul aceleiași emisiuni, premierul Victor Ponta a afirmat că relația dintre el și Antonescu a trecut de la prietenie la ură și înapoi, iar ruptura de la nivelul USL a intervenit ca urmare a unei neînțelegeri între el și fostul președinte al liberalilor. „Noi ne-am despărțit după trei ani, Antonescu fiind convins că eu sunt omul lui Băsescu, iar eu fiind convins că Antonescu are o înțelegere cu președintele. Nu pot decât să sper că amândoi ne-am înșelat. Am rupt USL dintr-o dezinformare”, a afirmat Ponta. Premierul consideră că Băsescu și-a folosit puterea în mod negativ, iar asta a făcut mult rău țării.

Taguri articol


12