Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost inculpat, ieri, pentru abuz de încredere şi deturnare de bunuri la scară largă, într-un caz din 2009, acuzaţii pentru care riscă până la zece ani de închisoare şi a fost consemnat la domiciliu în Moscova, a anunţat comitetul rus de anchetă. Potrivit codului de procedură penală rus, consemnarea la domiciliu presupune că o persoană are interdicţia temporară de a părăsi domiciliul permanent sau de reşedinţă, fără autorizaţie din partea anchetatorilor sau a unui tribunal şi trebuie să se prezinte ori de câte ori este convocat de anchetatori sau de tribunal. Avocatul lui Navalnîi a declarat săptămâna trecută că nu exclude posibilitatea ca acesta să fie încarcerat. Acuzaţiile formulate împotriva lui au fost întărite între timp, anterior fiind menţionată numai cea legată de abuz de încredere. La ieşirea de la comisia de anchetă, unde a fost convocat pentru a doua zi consecutiv, Navalnîi a denunţat una dintre acuzaţiile formlate împotriva sa drept fabulaţie.
Avocat şi blogger, el a fost acuzat în cazul numit Kirovles, o companie de prelucrare a lemnului situată în apropiere de Kirov, datând din 2009. În perioada respectivă, Navalnîi era consilier al guvernatorului regiunii, Nikita Nelih, care a fost numit de preşedintele de atunci şi actualul premier al Rusiei, Dmitri Medvedev, în cadrul unei politici de relaxare pe care o promova. Potrivit anchetatorilor, Aleksei Navalnîi a încurajat Kirovles să încheie un acord cu o altă companie, care a adus regiunii, în 2009-2010, un prejudiciu de 16 milioane de ruble (400.000 de euro). Anterior, anchetatorii avansaseră suma de 1,3 milioane de ruble (33.000 de euro).