INVITAŢII TARDIVE LA CONSULTĂRI Ministrul „neutru” al Educaţiei, Daniel Funeriu, cel cu diplome neechivalate, s-a trezit, după eşecul examenului de bacalaureat, să invite partidele de opoziţie la o discuţie despre viitorul educaţiei, pe baza Legii educaţiei. Tardiv. De ce acum? S-au terminat testele pe elevi şi nu sunt grozave rezultatele? Poate nu ar fi rău ca în cazul în care se vor iniţia totuşi nişte discuţii, ministrul să o ia şi pe Oana Badea, secretarul de stat cu atribuţii de sufleur, nu de alta, dar poate uită subiectul dezbaterii. Aflând de invitaţie, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că acesta nu este şeful statului pentru a chema Opoziţia la consultări, dar că Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu, specialiştii USL, sunt pregătiţi să vorbească despre Educaţie. Liderul PSD a apreciat că ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat reprezintă o terapie de şoc “stupidă, nedreaptă şi greşită”, el apreciind că autorităţile au făcut “tot ce se putea mai rău” în educaţie: “Ai tăiat totul din Educaţie, ţi-ai bătut joc de profesori, ai închis şcoli, ai făcut tot ce se putea mai rău şi acum te miri că nu ai rezultate bune. Nu poţi să te răzbuni pe jumătate din copiii, din tinerii care participă la un examen doar ca să arăţi tu că a avut dreptate Traian Băsescu când a zis că şcoala scoate tâmpiţi”. Ponta a afirmat că USL este dispus la dialog pe tema educaţiei, dar cu condiţia ca reprezentanţii Puterii să “depedelizeze” acest domeniu şi să îl schimbe din funcţie pe Funeriu.
DISCUŢIILE CU PARTIDELE TREBUIAU FĂCUTE ÎNAINTE Preşedintele PC, Daniel Constantin, a spus că invitaţia lansată de ministru nu-şi are rostul: “Funeriu a omorât pacientul şi acum ne cheamă să constatăm decesul? Nu am înţeles în niciun fel această discuţie. Cred că trebuia să o facem înainte de a-şi asuma răspunderea pe legea educaţiei în Parlament, aşa cum s-a întâmplat”. Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie l-a criticat şi el pe Funeriu pentru dezastrul creat în sistemul de învăţământ, apreciind că acesta “trebuie să plece acasă” pentru că “săracul” nu ştie ce probleme sunt în România. Ion Iliescu a povestit ce însemna bacalaureatul pe vremea lui: “Pe vremea mea, 10 nu se dădea la oricine. Era chiar teoria unora că 10 înseamnă perfecţiunea, iar asta aparţine lui Dumnezeu. 9 e notă la nivel de profesor, care elev ajunge la nivelul profesorului, iar nota 8 era o notă de vârf pentru elev”. El a arătat că în prezent există diverse “defecţiuni” în concepţia examenului.