Opoziţia cere demisia Robertei Anastase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opoziţia cere demisia Robertei Anastase

Politică 28 Septembrie 2010 / 00:00 391 accesări

Votul controversat din Parlament pentru Legea pensiilor se lasă cu urmări. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, ieri, că singura soluţie pentru deblocarea activităţii Camerei Deputaţilor (CD) este demisia Robertei Anastase şi înlocuirea cu alt deputat. Ponta a spus că PSD va continua, la nivel parlamentar, acţiunile împotriva preşedintelui CD şi a secretarului Sever Voinescu. \"Sunt două persoane care au fraudat votul la Legea pensiilor şi care trebuie să răspundă pentru ce au făcut. Roberta Anastase nu mai poate conduce lucrările CD fără a aduce în ridicol şi în infracţiune o instituţie fundamentală a statului. PDL are dreptul să numească alt preşedinte al Camerei, nu contestăm acest drept, să numească un preşedinte care să încerce să scoată această instituţie din ruşinea şi dezgustul stârnit de acţiunea frauduloasă a lui Anastase\", a susţinut şeful PSD. Ponta consideră că Anastase trebuie să răspundă juridic şi pentru proliferarea \"minciunii\" legate de faptul că PSD ar fi negociat primirea unor sume de bani pentru a părăsi plenul. \"Nu a existat niciun fel de negociere, este o minciună sfruntată, tipică pentru un om care a fost prins furând\", a adăugat el. El a menţionat că a primit semnale şi din partea unor parlamentari PDL care s-ar fi simţit \"umiliţi şi ruşinaţi\" de modul în care a fost adoptată Legea pensiilor. Decizia PSD este susţinută şi de liberali, care au decis şi ei, ieri, să părăsească plenul Camerei dacă, pe viitor, şedinţele vor fi prezidate de Anastase şi de cu secretarul CD. Viceliderul grupului deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat că deputaţii liberali din teritoriu au semnalat faptul că \"cetăţenii sunt nemulţumiţi că în Parlament se fură la vot şi că nu acceptă asemenea comportament, mai ales al preşedintelui (n.r. - Roberta Anastase) şi al lui Sever Voinescu\". Şedinţa de plen de ieri a fost prezidată de vicepreşedintele CD Ioan Oltean. Surse din PSD au anunţat că PSD ar putea intra în grevă parlamentară dacă şi sindicatele vor face grevă generală. Sursele social democrate au relatat că vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a propus, în BPN de ieri, ca senatorii şi deputaţii social-democraţi să intre în grevă parlamentară până la înlocuirea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al CD. Propunerea lui Chelaru a fost agreată, de principiu, de majoritatea liderilor PSD, existând însă discuţii cu privire la oportunitatea momentului intrării într-o astfel de grevă.



12