Opoziția din Egipt a rămas fără candidat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Retragere-surpriză înainte de alegerile prezidențiale

Opoziția din Egipt a rămas fără candidat

Externe 25 Ianuarie 2018 / 16:58 565 accesări
Khaled Ali a decis să nu mai candideze la postul de președinte al Egiptului

Khaled Ali a decis să nu mai candideze la postul de președinte al Egiptului

Principalul candidat al opoziţiei în alegerile prezidenţiale din Egipt, Khaled Ali, şi-a anunţat miercuri retragerea din cursa electorală pentru funcţia supremă, susţinând că actualele condiţii din ţară nu permit desfăşurarea unui scrutin corect. "Anunţăm decizia noastră de a nu intra în această cursă şi de a nu prezenta documentele candidaturii noastre", a declarat Khaled Ali într-o conferinţă de presă la Cairo. Anunţul survine la o zi după ce autorităţile egiptene l-au reţinut pe fostul şef al statului major al armatei, generalul-locotenent Sami Anan, un alt potenţial contracandidat pentru preşedintele Abdel Fattah al-Sisi. "Există o anumită încăpăţânare a comisiei electorale şi multe încălcări împotriva celuilalt candidat", a spus Khaled Ali, referitor la Anan. Avocatul Khaled Ali a devenit cunoscut la nivel naţional anul trecut, atunci când a câştigat în instanţă un caz prin care s-a anulat decizia guvernului de la Cairo de a ceda Arabiei Saudite două insule din Marea Roşie. Ali a fost prima persoană care a anunţat, în luna noiembrie 2017, că va candida în alegerile prezidenţiale împotriva lui Al-Sisi, care a devenit şef al statului după înlăturarea de la putere a lui Mohamed Mursi, în urmă cu patru ani.

Taguri articol


12