Opoziţia, la masă cu Guvernul Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Invitaţie la discuţii

Opoziţia, la masă cu Guvernul Ponta

Politică 02 Septembrie 2013 / 00:00 291 accesări

Contrar practicilor celor de la PDL, care au condus ţara, între anii 2009 şi 2012, fără să se consulte cu partidele din opoziţie, premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Constanţa, că doreşte să aibă o întâlnire cu grupurile parlamentare din opoziţie, iar astăzi va transmite invitaţiile în acest sens. Potrivit lui Ponta, discuţiile urmează să aibă loc la Parlament, la o dată stabilită de comun acord cu formaţiunile politice. „Vreau să avem o întâlnire cu cele trei grupuri parlamentare din opoziţie (PDL, UDMR şi PP-DD) pe două teme importante: acordul cu FMI şi Comisia Europeană şi bugetul pe 2014. În anul ce vine, dacă vrem să dăm mai mulţi bani pentru proiecte locale, sociale sau naţionale, dacă vrem să facem o autostradă, cred că e bine ca toţi cei care sunt serioşi să se pună la masă. Eu nu zic că noi avem toate soluţile şi nu cred că toată deşteptăciunea e într-un loc. Dacă sunt soluţii bune, chiar dacă sunt de la alţii, le accept cu mare drag”, a afirmat premierul.

Taguri articol


12