Opoziţia şi-a păstrat majoritatea în comisiile din Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opoziţia şi-a păstrat majoritatea în comisiile din Senat

Politică 02 Martie 2011 / 00:00 452 accesări

Opoziţia şi-a păstrat majoritatea în cele mai multe dintre comisiile de specialitate după finalizarea negocierilor privind reprezentarea grupurilor parlamentare în comisii, potrivit declaraţiilor făcute ieri de vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru. Liderii grupurilor parlamentare s-au întâlnit, ieri, după-amiază, în biroul preşedintelui Senatului, pentru a stabili algoritmul potrivit căruia fiecare dintre grupuri va avea reprezentanţi în comisiile senatoriale. Ioan Chelaru a menţionat că înţelegerea finalizată între liderii de grup respectă algoritmul politic şi decizia Curţii Constituţionale. „Toate grupurile parlamentare au repartiţie în funcţie de algoritm în toate comisiile Parlamentului. Mâine (astăzi - n.r.), în plen, liderii vor anunţa eventualele modificări, schimbări în grupurile parlamentare“, a spus senatorul social-democrat. El speră că prin această înţelegere s-au creat premise serioase şi reale pentru ca activitatea Senatului să se desfăşoare în continuare foarte bine. Senatorul a spus că, în acest fel, nu se va mai ajunge la situaţii în care parlamentari să se plece din sală şi, astfel, o serie de legi să fie adoptate tacit de Senat. Chelaru a refuzat să facă orice precizări referitoare la repartizarea parlamentarilor pe comisii, el menţionând că rezultatul negocierilor va fi făcut public astăzi, în plenul Senatului. Una dintre comisiile în care Opoziţia a pierdut majoritatea este cea pentru învăţământ, unde PNL a cedat un loc grupului senatorial al UDMR, potrivit negocierilor purtate, ieri, între liderii grupurilor parlamentare. De asemenea, independenţii au primit un loc în Comisia pentru buget-finanţe, care a fost cedat de grupul PSD. Totuşi, în această comisie de specialitate opoziţia îşi va păstra majoritatea, urmând să fie reprezentată de şase parlamentari, în timp ce puterea va avea cinci senatori, patru de la PDL şi un independent. Sursele citate au precizat că independenţii vor primi, în urma negocierilor, preşedinţia Comisiei pentru afaceri europene, care urmează să fie înfiinţată la Senat.



12