Liderii opoziţiei pro-europene din Ucraina vor solicita, astăzi, asistenţă financiară din partea UE, în cursul întâlnirii pe care o vor avea, la Berlin, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. ”Avem nevoie de ajutor. Nu avem nevoie de vorbe, ci de fapte”, a declarat Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, în Piaţa Independenţei din Kiev, unde ieri s-au adunat zeci de mii de manifestanţi. ”Vrem ca Europa să spună clar ce pachet de măsuri economice ne poate propune”, a continuat Iaţeniuk. În afară de ajutorul financiar, liderii opoziţiei vor cere eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii ucraineni în spaţiul UE. Doi lideri ai opoziţiei ucrainene, Arseni Iaţeniuk şi Vitali Kliciko, se întâlnesc astăzi cu Angela Merkel.
CONCESII Manifestanţii opoziţiei ucrainene au evacuat, ieri, sediul Primăriei din Kiev, ocupat din decembrie, ca reacţie la eliberarea protestatarilor arestaţi, a declarat liderul grupului care ocupa instituţia, Ruslan Andriiko. Primăria din Kiev, ocupată din 1 decembrie 2013, devenise cartierul general al mişcării de contestare a Administraţiei Viktor Ianukovici, la fel ca Piaţa Independenţei (Maidan). Evacuarea Primăriei este una dintre condiţiile pentru aplicarea legii amnistiei în cazul celor 234 de protestatari eliberaţi vineri, dar care rămân în continuare pasibili de pedepse cu închisoarea. Toţi cei 234 de manifestanţi arestaţi în cursul protestelor din Ucraina au fost eliberaţi, dar anchetele vor continua, anunţa, vineri, procurorul general ucrainean, Viktor Pcionka. Acesta a subliniat că anchetele vor fi oprite doar dacă vor fi întrunite condiţiile stipulate prin legea amnistiei. O mie de manifestanţi s-au adunat, ieri, în faţa sediului Primăriei din Kiev, pentru a cere aplicarea imediată a legii de amnistie în cazul manifestanţilor urmăriţi în justiţie. ”Lansăm un ultimatum puterii: dacă nu anunţă imediat reabilitarea totală şi necondiţionată în cadrul celor 2.000 de dosare implicând manifestanţii, vom intra din nou în Primărie”, a afirmat în faţa demonstranţilor Andrii Illenko, deputat al partidului naţionalist Svoboda.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat vineri că este dispus să susţină organizarea unui referendum asupra celor mai importante probleme din Ucraina, dacă va fi înregistrată o astfel de iniţiativă. De asemenea, el a subliniat că pledează pentru o soluţionare paşnică a conflictului din ţară, deoarece preţul luptei pentru putere nu trebuie să fie atât de mare, referindu-se la violenţele care au avut loc în Ucraina, în ultimele luni. ”Ucraina condusă de preşedintele Viktor Ianukovici a pierdut independenţa în faţa Rusiei, după refuzul semnării acordului de asociere cu UE”, afirmă Iulia Timoşenko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene.