Opoziţie pedelistă pe...blog

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie contestată

Opoziţie pedelistă pe...blog

Politică 07 Ianuarie 2013 / 00:00 362 accesări

Schimbările făcute la nivelul conducerilor anumitor instituţii publice de către actualul Guvern sunt contestate de către pedelişti. Ultima demitere, survenită la sfârşitul săptămânii trecute la Institutul Naţional de Statistică (INS), i-a iritat destul de rău pe Cristian Preda şi pe Andreea Paul, doi pedelişti care au uitat anii în care partidul pe care îl reprezentau ajunsese să schimbe până şi directorii instituţiilor de învăţământ pe criterii politice. Vinerea trecută, premierul Victor Ponta a semnat decizia prin care Vergil Voineagu a fost demis din funcţia de preşedinte al INS, atribuţiile acestuia fiind preluate interimar de vicepreşedintele instituţiei, Beatrix Gered. O zi mai târziu INS anunţa organizarea pe 4 martie a unei licitaţii deschise pentru contractul privind furnizarea sistemului informaţional naţional statistic în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice de măsurare a performanţelor administrative\", cu o valoare de aproximativ 19 milioane de lei. Premierul Victor Ponta a declarat joi seară că INS a greşit PIB-ul pe 2011 cu 20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă pentru 2013 că Guvernul trebuie să reducă cheltuielile bugetare cu aproape un miliard de lei. Vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a reacţionat imediat după demiterea preşedintelui INS. „De când a preluat Guvernul, Ponta a demis Avocatul Poporului, a schimbat conducerea Institutului Cultural Român şi a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a trecut Monitorul Oficial în subordinea Guvernului. Acum îşi permite să demită conducerea INS aşa cum a demis şi comisia de verificare a plagiatului”, a declarat Andreea Paul.

La rândul său, europarlamentarul Cristian Preda a pus demiterea preşedintelui INS pe seama evenimentelor de la referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui. „Ponta nu a iertat poziţionarea lui Voineagu la referendum împotriva dorinţelor USL de modificare a datelor de la recensământ”, a declarat Cristian Preda. Atât Andreea Paul cât şi Cristian Preda au uitat foarte repede politica dusă de PDL în anii în care au guvernat România: nu erai portocaliu, nu existai. Probabil că aceeaşi atitudine trebuiau să o aibă cei doi pedelişti şi atunci când deputatul cacofonie Anca Constantinescu le transmitea celor din opoziţie „Ciocu’ mic. Acum noi suntem la putere”. Dacă ne amintim bine, afirmaţia deputatului PDL a fost făcută în Parlament la începutul anului 2009, atunci când PSD reclama încălcarea unor proceduri parlamentare. Şi acesta este doar un exemplu, pentru că dacă ne uităm înapoi vom găsi alte câteva sute, dacă nu chiar mii de persoane care au fost înlocuite din funcţie în perioada 2008-2012, doar pentru că nu au acceptat să fie printre slugile din oastea flămândă a lui Băsescu.



12