Vedeta de televiziune Oprah Winfrey a creat un brand de ceai împreună cu experţii de la Starbucks, denumit „Oprah Chai Tea”, care va fi disponibil în cafenele din 29 aprilie, profitul din vânzări urmând a fi donat în scopuri caritabile. Oprah Winfrey a făcut anunţul când a participat, alături de Howard Schultz, directorul executiv al companiei Starbucks, la întâlnirea anuală a acţionarilor celebrului lanţ de cafenele. „Ritualul zilnic al ceaiului este o parte vitală a dimineţilor mele. Chai Tea-ul savuros şi cu mirodenii, cu aroma sa intensă, este preferatul meu de multă vreme. Când Howard Schultz m-a invitat în camera de degustare şi să creez propriul meu amestec de ceai, m-am gândit că poate fi o oportunitate unică şi distracţie la puterea a zecea”, a spus Oprah Winfrey. Profitul din vânzarea ceaiului va fi donat unor proiecte umanitare de sprijinire a educaţiei tinerilor, inclusiv a internatului pentru fete construit de vedeta de televiziune în Africa de Sud, Oprah Winfrey Leadership Academy for Girls.
Oprah Winfrey, în vârstă de 60 de ani, este supranumită „regina talk show-urilor” datorită emisiunii sale „The Oprah Winfrey Show”, care a debutat în anii 1980. De-a lungul anilor, a atras o audienţă de peste 16 milioane de telespectatori, iar emisiunea ei primea un milion de dolari pentru fiecare 30 de secunde de publicitate difuzate în timpul show-ului. În prezent, conform revistei „Forbes”, este cea mai bogată femeie de culoare din lume, cu o avere personală cotată la 1,5 miliarde de dolari.