Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, că nu intenţionează să-şi dea demisia din fruntea instituţiei pe care o conduce şi că speculaţiile legate de o posibilă preluare a portofoliului Administraţiei şi Internelor riscă să afecteze obiectivele MApN. Potrivit lui Oprea, responsabilitatea care i-a fost încredinţată ca ministru al Apărării reprezintă “o onoare ce nu poate fi pusă între paranteze de niciun fel de calcul politic”. De asemenea, el spune că niciodată nu a avut intenţia de a părăsi ministerul pe care îl conduce: “Toate eforturile pe care le-am depus în slujba Armatei şi a militarilor activi, în rezervă sau în retragere arată că nu am avut şi nu am vreo intenţie de a părăsi ministerul. Iar acest lucru este clar atât pentru cei care mă cunosc şi muncesc alături de mine, cât şi pentru toţi cei care privesc cu luciditate, decenţă şi inteligenţă activitatea mea în serviciul public”. Oprea consideră că “toate tentativele de destabilizare a coaliţiei de guvernământ nu vor reuşi”.