Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că a făcut promisiuni bucureştenilor pe care trebuie să le îndeplinească, drept pentru care nu intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru Preşedinţie la alegerile din noiembrie. Oprescu a mai spus că unii oameni sînt cîrcotaşi, “dacă faci, te întreabă de ce faci, dacă nu faci, te întreabă de ce nu faci”. În 14 iunie, la prezentarea bilanţului de un an de la preluarea mandatului de primar al Capitalei, el a declarat, în legătură cu posibila candidatură la cea mai înaltă funcţie din stat: “Şi pentru că a început deja campania pentru Preşedinţie, am şi eu de transmis un mesaj: Nu faceţi speculaţii ieftine pe seama mea! Nimeni nu mă va implica în certurile şi aranjamentele politice de culise. Voi rămîne fidel propriilor convingeri: voinţa, interesul şi binele oamenilor!”. Oprescu a susţinut că transmite mesajul celor care “mai ieri clamau interesul public şi respectarea legii”, iar astăzi văd în toate acţiunile lui “numai ce le sugerează cei care-i plătesc”. Edilul şef a mai spus că aceştia sînt “deranjaţi” că în Primăria Capitalei “începe să se instaureze o stare de normalitate”: “Marii potentaţi financiar, care îşi făcuseră aranjamentele în spatele uşilor închise, constată că nu am lîngă mine o gaşcă, ci o echipă care nu răspunde comenzilor lor. În acest fel, am de gînd să păstrez respectul şi încrederea oamenilor care m-au ales. Acolo unde am candidat: la Primărie!”. Cu cîteva zile înainte de declaraţia lui, ministrul Turismului, Elena Udrea, susţinea, la un post de televiziune, că în PSD sînt discuţii că fostul preşedinte Ion Iliescu l-ar susţine pe primarul Sorin Oprescu să candideze la alegerile prezidenţiale. Udrea mai spunea că Oprescu se gîndeşte la posibilitatea de a candida la scrutinul prezidenţial din toamnă, însă nu are niciun interes să facă prea curînd un anunţ în acest sens. Amintim că în campania electorală din 2008 pentru alegerile locale Oprescu spunea că vrea să aibă trei mandate de primar general, pentru a face ceea ce crede că este bine pentru Bucureşti. Cinci luni mai tîrziu, din postura de edil şef al Bucureştiului, îşi menţinea opţiunea pentru cele trei mandate şi anunţa că dacă după 12 ani îl mai vrea lumea şi se va simţi la fel de tînăr, va candida la Preşedinţie. La începutul acestui an, în ianuarie, întrebat despre o posibilă candidatură la Preşedinţie, Oprescu spunea că bucureştenii l-au suit într-un tramvai din care va coborî peste vreo 12 ani, întărind astfel afirmaţiile de pînă atunci. La sfîrşitul lunii martie, acelaşi Oprescu declara, într-un interviu pentru un cotidian, că nu candidează la Preşedinţie în 2009, rămînînd consecvent propriului refuz.