Oprire automată a Reactorului 2, din cauza unei probleme tehnice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oprire automată a Reactorului 2, din cauza unei probleme tehnice

Politică 31 Iulie 2009 / 00:00 602 accesări

Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă a avut, ieri, o problemă tehnică, în urma căreia a funcţionat la un nivel inferior de putere, ulterior defecţiunea fiind remediată, astfel că unitatea a fost reconectată la sistemul energetic naţional şi a reatins puterea nominală pînă la sfîrşitul zilei. \"A avut loc o declanşare a turbogeneratorului Unităţii 2 a CNE Cernavodă din cauza unei probleme tehnice la excitaţia generatorului electric. Răspunsul centralei a fost conform proiectului, reactorul rămînînd în funcţiune la un nivel de putere inferior\", se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei. Problema respectivă a fost rezolvată, unitatea fiind reconectată la sistemul energetic naţional. Compania menţionează că nu au fost înregistrate evenimente de securitate nucleară sau de mediu. Cel de-al doilea reactor al centralei de la Cernavodă a fost realizat în baza unui contract încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. şi ANSALDO Italia şi utilizează tehnologia candiană CANDU 6. Primul reactor al centralei funcţionează din 1996. De la punerea în funcţiune, Unitatea 2 a avut mai multe defecţiuni tehnice. Nuclearelectrica, deţinută de Ministerul Economiei, operează două reactoare nucleare cu care asigură circa 17% din consumul naţional de electricitate.



12