„Opriţi Codurile!”, campanie împotriva proiectelor codurilor juridice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Opriţi Codurile!”, campanie împotriva proiectelor codurilor juridice

Politică 01 Aprilie 2009 / 00:00 745 accesări

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) atrage atenţia asupra unor nereguli grave ale proiectului de Cod de Procedură Penală, nereguli care vor avea repercusiuni asupra dreptului la viaţa privată, dreptului la apărare şi care nu pot fi îndreptate printr-o simplă dezbatere parlamentară în timp de cel mult două săptămîni. CRJ spune că aceste nereguli constau în neclaritatea textelor, a necorelării lor şi prin lipsa de resurse umane din sistemul judiciar. Specialiştii CRJ arată că judecarea tuturor recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pare a fi, la prima vedere, o soluţie corectă din punct de vedere al unificării practicii judiciare, dar că este nevoie de un număr sporit de judecători la instanţa supremă. De asemenea, CRJ critică şi noţiunea de „probă ilegală” care apare în cuprinsul proiectului, iar simpla ipoteză că în cursul unui proces penal pot fi folosite probe obţinute în mod nelegal dărîmă fundamentul dreptului procesual penal clădit pe principiul legalităţii. Centrul pentru Resurse Juridice consideră „cel puţin bizară” folosirea investigatorilor sub acoperire din rîndul organelor de stat cu atribuţii în activitatea de informaţii. Juriştii sînt de părere că aceştia nu au ce să caute în faza procesuală a urmăririi penale atîta vreme cît vorbim despre suspect ori inculpat. În plus, în ceea ce priveşte infracţiunea de corupţie, CRJ crede că este ridicolă urmărirea unei persoane timp de un an, interval în care poate se pregăteşte să comită o infracţiune de corupţie.

CRJ este membru în coaliţia celor 20 de organizaţii neguvernametale care desfăşoară campania „Opriţi Codurile!” şi care a depus, pe 24 martie, la Guvern, o somaţie prin care solicită retragerea din Parlament a celor patru proiecte de Coduri şi cere ca fiecare Cod în parte să fie dezbătut public, timp de o lună. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale semnatare spun că, în cazul în care Guvernul nu va răspunde solicitării, vor chema Executivul în instanţă şi vor solicita suspendarea hotărîrilor de Guvern prin care Codurile au fost transmise la Parlament.



12