Studenţii, profesorii, dar şi colaboratorii Universităţii Maritime Constanţa (UMC) au participat, ieri, la prezentarea raportului de activitate a actualului rector al instituţiei de învăţământ, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, aflat la finalul celui de-al doilea mandat în fruntea universităţii. „Se încheie o perioadă de mari eforturi şi împliniri pentru universitatea noastră. Pentru că suntem o instituţie publică, este normal să dăm socoteală nu numai în faţa studenţilor şi profesorilor noştri, ci şi în faţa comunităţii din care facem parte”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cornel Panait. Potrivit legislaţiei în vigoare, cadrele didactice care s-au aflat la conducerea universităţilor timp de două mandate nu mai au dreptul să candideze la funcţia de rector. Aşa se face că, pentru alegerile universitare din acest an, actualul rector nu va mai participa la „luptă”. „În aceşti opt ani de mandat au fost multe realizări, dar cea mai importantă a fost faptul că am ajuns o instituţie de învăţământ independentă. În 2004, UMC era în pericol de a-şi pierde identitatea proprie şi de-a fi alipită Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanţa. Nu ar fi fost un lucru rău, dar nu era ceea ce cadrele didactice şi studenţii îşi doreau”, a spus rectorul UMC. Printre realizările actualei conduceri se numără inclusiv deschiderea unei filiale în Kazahstan, înfiinţarea Institutului RoNoMar, un incubator de afaceri pentru studenţii umecişti, dar şi dezvoltarea bazei nautice de pe lacul Siutghiol şi construirea unui nou sediu pentru Facultatea de Electromecanică Navală. La UMC, alegerile universitare debutează pe 25 şi 27 februarie, cu alegerea directorilor de departamente şi a consiliilor departamentelor din cadrul celor două facultăţi (Facultatea de Electromecanică Navală şi Facultatea de Navigaţie). Pe 2 martie vor avea loc alegerile pentru consiliile facultăţilor şi Senatul Universităţii, iar pe 7 martie vor fi organizate alegerile pentru rectorul instituţiei. Singurul candidat sigur pentru funcţia de rector este secretarul ştiinţific al Senatului UMC, conf. univ. dr. ing. Violeta Ciucur, care se bucură de susţinerea actualui rector. Un posibil contracandidat ar putea fi decanul Facultăţii de Navigaţie, conf. univ. dr. Ghiorghe Bătrânca. Nicio candidatură nu a fost depusă, până în prezent, la Biroul Electoral Central al UMC.