Guvernul a aprobat miercuri un programul de acţiuni pentru 2011 pentru consolidarea clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, finanţat cu suma de 8 milioane de lei din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). În anexa proiectului sunt incluse 11 clădiri cu lucrări de consolidare în curs de execuţie la 1 ianuarie (opt unităţi din Bucureşti, una din Roman şi două din Tulcea), zece clădiri la care urmează să se organizeze contractarea execuţiei lucrărilor (opt unităţi din Bucureşti, una din Sf. Gheorghe şi una din Harşova) şi patru clădiri cu proiecte de consolidare în curs de elaborare la 1 ianuarie (trei din Bucureşti şi una din Tg. Mureş). La stabilirea clădirilor incluse în programele anuale de acţiuni se au în vedere, în principal, următoarele criterii tehnice: numărul (mediu) de persoane existent în clădire, existenţa spaţiilor publice (la parter sau la alte niveluri ale clădirii), gradul de avariere a structurii clădirii la cutremurele din 1940, 1977 şi 1986, asimetria structurii clădirii şi numărul de etaje ale acesteia, anul construcţiei, normele de proiectare antiseismică utilizate pentru proiectarea structurii de rezistenţă, poziţia în municipiu/oraş a imobilului şi consecinţele la scară urbană ale unei prăbuşiri şi condiţiile locale de teren, se arată într-un comunicat MDRT.