Opt proiecte constănţene de gestionare a deşeurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opt proiecte constănţene de gestionare a deşeurilor

Administrație 23 Septembrie 2008 / 00:00 561 accesări

Localităţile constănţene sînt incluse într-o serie de proiecte pentru gestionarea şi colectarea deşeurilor menajere, cu finanţare din fonduri europene prin Schemele de finanţare PHARE CES. Într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa se precizează că, în conformitate cu prevederile H.G. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cît şi cu Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor, pînă pe 16 iulie 2009, depozitele de deşeuri din zona rurală se vor închide şi se vor reabilita, iar terenurile respective vor fi reintroduse în circuitul natural. În acest sens, pentru a respecta termenul, administraţiile locale din zonele rurale au rolul de a identifica soluţii pentru colectarea separată a deşeurilor generate la nivelul fiecărei localităţi, cît şi pentru transportul şi eliminarea finală a deşeurilor ce nu pot fi valorificate. Mai multe localităţi sînt cuprinse în cele opt proiecte, în funcţie de necesitatea fiecăreia. Astfel, la Limanu, Vama Veche, 2 Mai şi Hagieni se derulează un proeict de colectare selectivă şi transport deşeuri menajere în zone de mare atracţie turistică la Medgidia există un proiect de reabilitare a sistemelor municipale existente de colectare şi transport deşeuri, la Cernavodă, Seimeni, Rasova, Saligny se implementează sistem de management integrat al deşeurilor urbane, la Deleni, Băneasa, Adamclisi, Ion Corvin, Dobromir, Oltina, Ostrov, Lipniţa este în lucru un sistem de colectare selectivă şi transport al deşeurilor, la Cogealac se implementează un sistem integrat de gestionare a deşeurilor, la Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Basarabi se derulează un proiect de dezvoltare a unui sistem de colectare selectivă şi amenajarea unei staţii de sortare pentru deşeurile menajere şi asimilabile acestora, la Corbu se lucrează pentru realizarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, iar la Cumpăna, administraţia locală este implicată în colectarea selectivă a deşeurilor şi construcţia unei staţii de sortare.



12