Opt sute de angajați ai ISU Dobrogea vor fi reinstruiți după tragedia de la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opt sute de angajați ai ISU Dobrogea vor fi reinstruiți după tragedia de la Constanța

Administrație 19 Februarie 2021 / 22:07 1215 accesări

Mai multe erori şi nereguli au ieșit la iveală în urma anchetei făcute de IGSU în cazul intervenţiei pompierilor la incendiul din Constanţa, în care o femeie a murit.
Salvatorii au ajuns mai târziu decât prevăd protocoalele şi nu au dispus la timp de resursele necesare pentru intervenţie.
Orele anunţate iniţial sunt altele decât cele reale.
În urma controlului au fost date şi primele sancţiuni, iar 800 de angajaţi ai ISU Dobrogea vor fi reinstruiţi.

"Începând cu această dimineaţă, de la ora 8.30, personalul din dispeceratul ISU a fost reinstruit cu privire la sistemul aplicabil în domeniul de competenţă. Totodată, aceste reinstruiri urmează să aibă loc în zilele următoare şi în dispeceratele din cadrul celorlalte subunităţi din cadrul ISU 'Dobrogea' al judeţului Constanţa, iar ulterior vor avea loc reinstruiri cu oameni din operativ, din subunităţile de intervenţie privind procedurile operaţionale în cazul situaţiilor de urgenţă", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU "Dobrogea", Anamaria Stoica.

IGSU a dispus luarea mai multor măsuri după ce a constatat o serie de disfuncţionalităţi privind modul de intervenţie al ISU "Dobrogea", în cazul incendiului din municipiul Constanţa.

"ISU 'Dobrogea' are 954 de angajaţi din care 800 de oameni lucrează în operativ. Aşadar, aproximativ 800 de oameni urmează să fie reinstruiţi. Facem menţiunea că personalul inspectoratului era instruit periodic, această reinstruire care practic se reaplică de astăzi este ca urmare a ordinului inspectorului general", a mai declarat Anamaria Stoica.

Taguri articol


12