Opt ţări, autorizate să achiziţioneze petrol din Iran

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opt ţări, autorizate să achiziţioneze petrol din Iran

Externe 05 Noiembrie 2018 / 23:22 721 accesări

Statele Unite au autorizat opt ţări, printre care China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Italia, să continue achiziţionarea temporară de petrol iranian, a declarat luni şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, în condiţiile în care Washingtonul a reintrodus luni sancţiunile împotriva sectoarelor petrolier şi financiar ale Iranului, sancţiuni ce fuseseră ridicate de către fostul preşedinte Barack Obama, relatează AFP şi Reuters. Celelalte ţări care beneficiază de o derogare timp de şase luni sunt Grecia, Turcia şi Taiwanul, a adăugat el, promiţând o presiune 'neobosită' până când regimul iranian îşi va schimba la '180 de grade' comportamentul destabilizator în Orientul Mijlociu. 'Dacă încearcă să ocolească sancţiunile noastre, vom continua să luăm măsuri pentru a le perturba activitatea. Presiunea maximă venită din partea Statelor Unite va creşte de acum, companiile din întreaga lume trebuie să înţeleagă că vom aplica strict sancţiunile', a declarat la rândul său ministrul american al finanţelor, Steven Mnuchin, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. Statele Unite ale Americii au reintrodus luni sancţiunile împotriva sectoarelor petrolier şi financiar ale Iranului care au fost ridicare în timpul fostului preşedinte american Barack Obama, după ce în luna mai actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, a anunţat retragerea SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian semnat în 2015 între Teheran şi marile puteri ale lumii.

În plus faţă de sancţiunile împotriva exporturilor de petrol iraniene, 50 de bănci iraniene au fost plasate pe lista neagră a Statelor Unite, precum şi 200 de persoane şi nave din sectoarele iraniene ale transportului maritim şi energiei, o companie aeriană iraniană şi peste 65 de aeronave ale sale.

Taguri articol
IranEnergieProgramPetrolImportExportRegimAcord


12