Optimism debordant printre tricolori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După victoria cu rezervele Greciei

Optimism debordant printre tricolori

Sport 17 Noiembrie 2011 / 00:00 477 accesări

Succesul obţinut marţi seară în Austria de naţionala României în amicalul cu Grecia, scor 3-1, i-a dat aripi lui Victor Piţurcă, selecţionerul considerând că au apărut deja primele semne bune înaintea debutului în preliminariile Campionatului Mondial din 2014.

„A fost un 3-1 sec, după un joc foarte bun. Grecii n-au avut aproape nicio ocazie de gol şi în a doua repriză scorul putea lua proporţii. Unii jucători, precum Neagu, Chipciu, Găman sunt câştiguri pentru echipa naţionala. În ţară s-au spus vorbe urâte despre ei, dar au ajuns să câştige de o manieră categorică această partidă. Niciun joc nu seamănă cu altul. Poate am avut mai multe greşeli neforţate. Dar în repriza a doua am fost mai buni. Din meciuri pierdute avem de învăţat şi noi am învăţat”, a spus Piţurcă la final. „Când noi am fost la turneele finale, în anii trecuţi, alţii stăteau acasă şi se uitau la televizor. Asta este viaţa şi trebuie să ne conformăm. Este greu să fiu lider, pentru că sunt alţi jucători mai în vârstă. Eu îmi doresc să joc pentru echipa naţională, pentru că acesta este visul oricui. Oricum, viitorul sună bine. Nu ştiu dacă am avut trei jucători peste 23 de ani”, a plusat mijlocaşul Gabi Torje.

CIFRELE TRICOLORILOR DUPĂ MECIUL ROMÂNIA - GRECIA. Site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, www.frf.ro, a publicat ieri câteva date interesante după amicalul de marţi, date care se prezintă astfel - fundaşul Dorin Goian, care a fost în premieră căpitan al echipei naţionale a României la meciul amical câştigat în faţa Greciei, scor 3-1, este al 88-lea fotbalist care poartă banderola în istoria primei reprezentative; partida de marţi, de la Altach, a fost a 30-a împotriva Greciei, care astfel a egalat fosta formaţie a Cehoslovaciei, pe locul 4, într-un top all-time al celor mai întâlnite reprezentative de către tricolori. Pe primul loc se află fosta selecţionată a Iugoslaviei (37 de meciuri), urmată de Bulgaria şi Polonia, ambele cu câte 33 de partide; pentru România a fost al 67-lea meci disputat pe teren neutru, bilanţul fiind de 24 de victorii, 19 remize şi 24 de înfrângeri, iar Altach este a 183-a localitate în care naţionala a jucat de-a lungul timpului; portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Ionuţ Neagu au debutat în naţionala României la meciul cu Grecia, numărul jucătorilor care au evoluat la prima reprezentativă ajungând la 794; până la golul marcat de Alexandru Chipciu, aflat la prima sa reuşită în naţională, ultimul component al echipei FC Braşov care a izbutit să înscrie pentru România a fost Ion Hajdu, pe 2 iunie 1963, într-un amical cu Polonia, la Chrozow, scor 1-1.



12