Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că, potrivit datelor economice înregistrate în ultimele patru luni, perioada următoare va însemna începutul relansării economice a României. El a apreciat că România a intrat deja într-un proces de „relansare a producţiei industriale” şi a precizat că această situaţie va aduce după ea şi relansarea sectorului serviciilor. „În ultimele patru luni, producţia industrială, susţinută de energie şi gaze, a avut o creştere medie de peste cinci la sută. În ianuarie am avut o creştere industrială de 6,8 la sută. Având în vedere că producţia industrială este baza pentru creşterea economică şi în zona serviciilor, sunt, de asemenea, optimist că lunile următoare vor însemna începutul relansării economice a României”, a declarat Videanu. Potrivit acestuia, anul trecut, tot sectorul energetic care a determinat actuala creştere industrială a „stopat căderea economică în România”: „În 2009, sectorul energetic a stopat căderea economică în România, am avut o creştere economică, medie, de şapte procente în 2009. Acesta a fost unul dintre sectoarele în care am avut creştere economică, în ciuda crizei economice”. Potrivit afirmaţiilor lui Videanu, „trebuie încredere în economia românească”, iar investitorii străini au început să îşi recapete această încredere. „Eu apreciez succesul extraordinar legat de emisiunea de obligaţiuni ale statului român. Noi am avut o emisiune de un miliard, s-au subscris cinci miliarde, ceea ce înseamnă încrederea investitorilor în România, iar acest lucru pentru mine este un mesaj pozitiv”, a susţinut Videanu. Acesta a menţionat şi agenţiile de rating care au apreciat, în ultima perioadă, redresarea economică a României, revizuind ratingul de ţară de la negativ, la stabil.