Opţiunea donării de ţesuturi şi organe, în urma consimţământului explicit al persoanei cu capacitate de decizie, ar putea fi introdusă pe cardul naţional de asigurat, pentru creşterea numărului de potenţiali donatori, potrivit unui proiect legislativ al deputatului Tudor Ciuhodaru. Proiectul, care vizează modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în sănătate, va fi depus azi la Camera Deputaţilor. “Trebuie creat un sistem prin care fiecare să îşi poată da, din timpul vieţii, consimţământul legat de opţiunea donării de ţesuturi şi organe, întrucât, în prezent, în România, opţiunea “pro” nu este facilitată. Creşterea numărului de organe şi ţesuturi pentru transplant ar putea fi realizată prin introducerea acestei opţiuni pe cardul naţional de asigurat, reflectând astfel cu fidelitate voinţa individuală cu privire la donarea de ţesuturi şi organe. Aceasta ar însemna că persoanele sănătoase cu capacitate de decizie îşi pot exprima din timpul vieţii voinţa de a fi donator. În această situaţie, ar exista un consimţământ explicit, pe care nici măcar familia, în momentul decesului persoanei, nu-l poate anula. Această opţiune, înregistrată pe cardul naţional de asigurat, poate constitui baza registrului naţional de transplant”, spune Ciuhodaru. Deputatul spune că această măsură este necesară ca urmare a scăderii dramatice a numărului de potenţiali donatori, în condiţiile în care numărul celor care au nevoie de transplanturi este în continuă creştere. “La sfârşitul anului 2008, 2.085 de pacienţi români aşteptau un rinichi, alţi 350 de pacienţi aveau nevoie de un transplant de ficat, iar încă 107 pacienţi necesitau un transplant de cord. Pentru ei, în 2009, au fost doar 44 de donatori. În acest moment, pe listele de aşteptare la nivel naţional sunt înscrise peste 2.500 de persoane, cererile privitoare la transplantul de rinichi şi ficat crescând cu aprox. 8% anual”, explică deputatul. Oficialii Agenţiei Naţionale de Transplant spun că numărul donatorilor a scăzut pe toate categoriile de transplant. În 2008, au fost 2,9 donatori în moarte cerebrală, în condiţiile în care nivelul mediu în ţările civilizate este de 15-20 de donatori la un milion de locuitori, România ocupând astfel penultimul loc în Europa la donarea de organe.