Vă mai amintiţi orele de lectură din şcoală? Un deliciu pentru cei care învăţau bine şi aveau note mari la română, o teroare interminabilă pentru ceilalţi? Ei bine, după ce în perioada comunismului, lectura a funcţionat excelent, locul ei fiind mai mult decât evident în programa şcolară, pe undeva pe la începutul perioadei “de după”, am rămas fără… Adică, potrivit testului PISA, suntem (şi absenţa orei de lectură este un motiv întemeiat) pe unul dintre ultimele locuri din UE la citit şi descifrat un text la prima vedere. După testele internaţionale şi cele naţionale au arătat că unul din doi tineri cu vârsta de 15 ani citeşte, dar nu înţelege (şi asta nu numai la română, ci şi la alte discipline cum sunt matematica, istoria sau geografia), odată cu începerea anului şcolar 2011 – 2012, Ministerul Educaţiei anunţă reintroducerea, obligatorie, a lecturii! \"Unul din doi tineri de 15 ani citeşte şi nu înţelege. Este analfabetism funcţional\", a menţionat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea. În acest context, aceasta a susţinut că reintroducerea lecturii în clasele I - VIII este obligatorie. În învăţământul primar, ora de lectură va fi trecută explicit, iar pentru ceilalţi ani va fi o oră a lecturii nu numai la limba română, ci şi la matematică, fizică sau alte materii. Şi dacă tocmai Ministerul de resort taxează analfabetismul naţional ca fiind “funcţional”, după ce, sub egida reformei a modificat – cu greşeli! - Legea Educaţiei naţionale de nu mai înţelege nimeni nimic, ce să mai zicem noi, ăştilalţi, crescuţii la “şcoala veche”, unde lecturile obligatorii erau chiar “obligatorii” şi unde nu treceai clasa dacă nu citeai tot romanul cu care făceai cunoştinţă din fragmentul din cartea de română.