Consiliul Local Medgidia a analizat, în ultima şedinţă, activitatea din anul 2006 a instituţiilor care au ca obiect de activitate asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă pe raza oraşului. De asemenea, a fost prezentat şi programul pentru 2007, prin care Comisia Locală de Ordine Publică, al cărei preşedinte este primarul Dumitru Moinescu, şi-a propus implementarea a şapte planuri de acţiune printr-o colaborare mai bună între instituţiile implicate. Programul stabilit de Primăria Medgidia are în vedere combaterea furturilor şi stabilirea unui climat de ordine şi linişte în municipiu. Obiectivele cuprinse în planurile de acţiune pentru anul 2007 se referă la eradicarea scandalurilor din baruri, discoteci, cartiere, supravegherea zonelor din jurul unităţilor de învăţămînt, luarea de măsuri împotriva consumului de alcool şi ţigări de către elevi, eliminarea taxei de protecţie şi a agresării elevilor de către alţi elevi. Un alt aspect abordat de consilierii locali municipali din Medgidia a vizat stabilirea măsurilor privind traficul greu din oraş. Primarul Dumitru Moinescu a prezentat situaţia drumurilor şi a taxei de tramă stradală, notificată de Prefectură, dar care nu a fost anulată şi s-au purtat discuţii referitoare la interzicerea circulaţiei maşinilor de mare tonaj în Medgidia. În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005, privind protecţia mediului, începînd de la 1 martie, traficul greu în Medgidia va fi permis numai în zilele lucrătoare şi în anumite intervale orare. Poliţia municipală şi Poliţia comunitară din Medgidia vor lua măsuri pentru respectarea deciziilor Consiliului Local. Pe străzile restricţionate vor fi montate aparate radar cu înregistare video, care vor funcţiona permanent.