23 Noiembrie 2024, 22:34
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat că se va limita deschiderea de noi farmacii în oraşe, unde unităţile de acest gen sunt una lângă alta, în timp ce în mediul rural, unde sunt prea puţine farmacii, nu va exista o astfel de limitare. Cseke este de părere că farmaciile sunt răspândite în mod neuniform pe teritoriul ţării, existând prea multe farmacii în oraşe, în special în centrul localităţilor, şi prea puţine în mediul rural. “Numărul farmaciilor s-a dublat în ultimii zece ani. Numărul acestor unităţi pe cap de locuitor în România este peste media europeană”, atrage atenţia oficialul. Cseke a precizat că s-a greşit că nu s-a instituit un criteriu referitor la distanţa între farmacii.