Oraşul cu cea mai bună mîncare din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oraşul cu cea mai bună mîncare din lume

Monden 11 Aprilie 2009 / 00:00 634 accesări

Tokyo s-a clasat, pentru a doua oară consecutiv, în fruntea oraşelor preferate de persoanele pasionate de gastronomie, datorită numeroaselor restaurante şi a ingredientelor speciale folosite în preparatele culinare. În clasamentul revistei americane “Food & Wine”, Barcelona s-a clasat pe locul al doilea, urmată de Copenhaga, Londra şi New York. Aceasta este cea de-a patra ediţie a clasamentului anual realizat de publicaţia americană, care onorează cele mai apreciate oraşe din lume, prin prisma diversităţii şi calităţii preparatelor culinare.

O mare surpriză este excluderea din selectul top a Parisului, care abundă în restaurante de lux şi care anul trecut s-a clasat pe poziţia a doua în clasament. Acest rezultat nu reprezintă o palmă dată bucătăriei franceze, care rămîne în continuare printre cele mai bune din lume. “În momentul de faţă nu mai există entuziasm pe scena gastronomică de acolo”, au explicat redactorii revistei. În schimb, scena mondială gastronomică a fost sever afectată de criza economică mondială. De exemplu, Moscova s-a aflat în cursa pentru obţinerea unui loc în clasamentul ediţiei precedente, dar a ieşit din vederea redactorilor revistei americane, din cauza recesiunii economiei Rusiei. În timp ce numărul ieşirilor pentru o cină la restaurant se diminuează pe plan mondial, maeştrii bucătari din lumea întreagă continuă totuşi să creeze meniuri extraordinare, folosind ingrediente speciale şi dovedind multă imaginaţie.

Taguri articol


12