Oraşul indian Udaipur, cunoscut şi sub numele de ”Veneţia estului”, a fost desemnat cea mai frumoasă destinaţie pentru turişti în 2009, în urma unui sondaj efectuat de revista ”Travel+Leisure”, detronînd oraşul Bangkok, cîştigătorul din 2008. Insula Bali din arhipelagul indonezian a depăşit insulele Galapagos şi a fost desemnată cea mai frumoasă insulă, în urma acestui sondaj anual, dominat de destinaţii de vacanţă exotice. Cititorii revistei au desemnat Bushmans Kloof Cedar Mountains din Africa de Sud, drept cel mai bun hotel din lume, iar Singapore Airlines şi-a păstrat titlul de cea mai bună companie aeriană din lume. Nancy Novogrod, editorul-şef al revistei ”Travel+Leisure”, consideră că sondajul din acest an reflectă schimbările în preferinţele turiştilor, într-o economie în schimbare, iar oraşul Uidapur, celebru pentru canalele şi palatele sale, reprezintă destinaţia de vacanţă preferată în 2009 de occidentalii bogaţi.
În clasamentul oraşelor turistice s-au regăsit Cape Town, Bangkok, Buenos Aires, Chiang Mai şi Luang Prabang. Favoritele precum New York, Florenţa, Roma şi San Francisco au rămas în topul 10 al principalelor destinaţii turistice. Rezultatele acestui sondaj au fost publicate după centralizarea voturilor online ale cititorilor revistei citate. Revista ”Travel+Leisure” îşi va onora cîştigătorii pe 21 iulie, la New York. Lista completă World\'s Best Awards este disponibilă la adresa www.travelandleisure.com.