Oraşul Ovidiu are un nou viceprimar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oraşul Ovidiu are un nou viceprimar

Administrație 02 Decembrie 2006 / 00:00 2383 accesări

Georgel Albină a fost demis ieri din funcţia de viceprimar al oraşului Ovidiu, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, la cererea majorităţii consilierilor. Tot ieri a fost ales din rîndul consilierilor pentru această funcţie Dumitru Bocai, liderul organizaţiei PD din Ovidiu. Potrivit afirmaţiilor primarului Ion Podaru, atît demiterea din funcţie a fostului viceprimar, cît şi numirea noului vice a fost făcută cu 14 voturi “pentru” şi unul „împotrivă”. Albină a fost, pînă în anul 2004, liderul organizaţiei PD din Ovidiu, funcţie din care a fost înlăturat după ce primarul l-a preferat pe el pentru postul de vice, în defavoarea lui Dumitru Bocai, cel care fusese propus de către democraţi. Pentru că a fost exclus din partid, Albină s-a declarat independent, poziţie pe care şi-a păstrat-o pînă acum. “Probabil că eu sînt sămînţa acestui scandal. Eu şi Bocai am fost contracandidaţi în campania electorală. Pentru că atunci s-au spus nişte lucruri nu prea frumoase, peste care nu am putut trece, eu l-am preferat pe Albină. După ce l-am propus ca viceprimar, democraţii l-au exclus din partid“, a declarat Podaru, lider al PNL din Ovidiu. În schimb, Dumitru Bocai a declarat că înlocuirea viceprimarului nu este o acţiune politică. “De-a lungul celor doi ani şi jumătate, viceprimarul nu a avut o atitudine sănătoasă faţă de cei care l-au delegat în această funcţie. Viceprimarul ar trebui să reprezinte pe cineva, iar el era independent“, a declarat Bocai, contrazicîndu-şi astfel afirmaţia potrivit căreia înlocuirea viceprimarului nu a avut substrat politic.



12