Ministerul Turismului (MT) va face o plîngere penală împotriva deputatului PNL Ludovic Orban, preşedintele comisiei de anchetă în cazul Elenei Udrea, pentru calomnie şi abuz în serviciu, în urma declaraţiei acestuia potrivit căreia toate cheltuielile de publicitate încheiate de minister nu au avut bază legală. “Această afirmaţie este mincinoasă şi calomnioasă, avînd în vedere faptul că toate cheltuielile Ministerului Turismului de promovare a turismului românesc, inclusiv cele de publicitate, au avut la bază, aşa cum, de altfel, a explicat Comisiei directorul economic şi administrativ al ministerului, Alina Ioana Dincă, tocmai Legea Finanţelor Publice, coroborată cu HG nr. 314/2009 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare şi a Programului anual de dezvoltare a produselor turistice“. MT apreciază, de asemenea, că Ludovic Orban, \"cu ştiinţă\", şi-a îndeplinit \"în mod defectuos\" atribuţiile de serviciu, prezentînd deja o concluzie a Comisiei de anchetă ca fiind însuşită de toţi membrii, deşi comisia nu şi-a finalizat activitatea, \"încălcînd astfel dispoziţiile art. 10 din Hotărîrea nr. 36/2009 a Camerei Deputaţilor\", se arată într-un comunicat al MT. În replică, Ludovic Orban consideră că ministrul Turismului se războieşte cu el prin Biroul de presă al ministerului, calificînd drept \"jenantă\" şi \"copilărească\" reacţia MT. Potrivit lui Orban, comisia parlamentară de anchetă îşi desfăşoară activitatea şi va cerceta în continuare toate procedurile şi documentele pentru a vedea dacă sumele alocate ministerului s-au cheltuit în conformitate cu legea. Referitor la concluziile pe care le-a prezentat, joi, după audierile din comisie, Orban a spus că există concluzii preliminare şi că membrii comisiei îşi pot formula puncte de vedere, el arătîndu-se din nou nemulţumit de faptul că Ministerul Turismului nu a pus la dispoziţia comisiei toate documentele solicitate de aceasta. În altă ordine de idei, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a început verificarea modulului de atribuire a tuturor celor 20 de contracte de achiziţii publice din 2009 ale Ministerul Turismului (MT), urmînd să comunice periodic rapoarte intermediare de control. Procedura de supraveghere a ANRMAP la Ministerul Turismului a început la sfîrşitul lunii iulie 2009 şi a vizat, iniţial, doar anumite contracte ale MT, după care s-a extins la toate cele 20 de contracte încheiate de minister în 2009. Preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă, a declarat că, în prezent, agenţii constatatori ai ANRMAP se află la Ministerul Turismului şi verifică documentele.