Orban ameninţă cu judecata, ceferiştii îl trimit la... chitară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Orban ameninţă cu judecata, ceferiştii îl trimit la... chitară!

Eveniment 06 Noiembrie 2008 / 00:00 729 accesări

Cunoscut în lumea politică drept „Trubadurul”, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, trece direct peste lipsa de acompaniament instrumental şi aplauzele spectatorilor şi se mai dă o dată în stambă. Chiar dacă în lipsa unor soluţii din partea autorităţilor, protestul ceferiştilor va lăsa, peste numai o zi, sute de mii de călători cu ochii în soare, Ludovic Orban, aflat într-o vizită de lucru la Făurei, a declarat că încetarea lucrului de către ceferişti îi va aduce în faţa instanţei. “Orice fel de angajat din zona de mişcare, care întrerupe ilegal lucrul, comite o infracţiune. Avem o lege care trebuie respectată. În conformitate cu legea feroviară, întreruperea circulaţiei trenurilor constituie infracţiune deoarece pune în pericol calea ferată şi, implicit, călătorii. Nu poate oricine să îşi bată joc de pasageri şi să creeze pierderi economice. Voi trimite către Poliţie şi Parchet toate dosarele angajaţilor care vor întrerupe lucrul”, a declarat Orban. Acesta a precizat că va verifica cine va întrerupe lucrul şi că va solicita să se facă o evaluare a eventualelor pierderi pe care greva le-ar putea provoca. “Am solicitat să se facă o evaluare a pierderilor pe care le vom avea în cazul încetării activităţii şi voi da în judecată sindicatele şi le voi imputa toate prejudiciile”, a mai afirmat Orban. Declaraţiile ministrului au fost imediat taxate de către liderii sindicali, care susţin că Orban nu cunoaşte legea conflictelor de muncă şi confundă, încă o dată, instituţia pe care o conduce, cu propria chitară. “Orban trebuie mai întîi să înveţe partitura muzicală, apoi să vorbească de protestele feroviarilor. Nu ne poate da în judecată pentru că nu vorbim despre o grevă a sindicatelor, ci de un protest spontan al lucrătorilor feroviari. Este grav că ministrul nu cunoaşte legea şi vorbeşte de punerea în pericol a siguranţei feroviare, cînd infrastructura este la pămînt din cauza sa, pentru că nu şi-a convins colegul de la Finanţe să ne aprobe bugetul. Tocmai de aceea, ar fi mai bine ca Orban să îşi vadă de spectacolele sale de Ziua Femeii sau de apariţiile la televiziune”, a declarat preşedintele Uniunii Sindicale “Feroviarul” Constanţa, Vasile Anghel. Liderul sindical constănţean susţine că indecizia federaţiilor în negocierea Contractului Colectiv de Muncă din ultimii ani face ca zeci de mii de ceferişti să regrete vremurile cînd erau printre salariaţii bine plătiţi. “Cei mai mulţi ceferişti se gîndesc şi acum la vremurile în care Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea. Atunci am avut negocieri care ne-au adus creşteri salariale de 37%, cele mai mari din istoria sistemului feroviar. Situaţia s-a schimbat radical acum, însă chiar dacă angajaţii au ajuns să protesteze doar pentru implicarea autorităţilor în menţinerea siguranţei feroviare, se pare că liberalii sînt mai degrabă interesaţi de şoselele pe care să îşi etaleze maşinile luxoase”, a conchis Vasile Anghel



12