De ce Orban cel Bun? Pentru că așa s-a decis la Bruxelles. Ludovic Orban, premierul României e făcut dinalt aluat decât Viktor Orban, premierul Ungariei. Din aluatul bun. Nu din aluat rău. Pentru că omul politic de la Budapesta merită pus la stâlpul infamiei. Se luptă mai mult pentru suveranitate și mai puțin pentru comunitate. Al nostru e pe dos.

Este foarte interesant de studiat această distincție. Între cei doi Orban. La nivel european, e onorant să nu pui niciodată mai presus interesele statului pe care-l reprezinți, decât interesul comunitar. Și asta chiar dacă de cele mai multe ori interesul comunitar nu coincide cu interesul tuturor statelor membre. Ci doar cu interesul nucleului dur. Al Germaniei, îndeosebi. Orice ieșire din pluton este taxată negativ. Și așa se ajunge la demonizarea lui Viktor Orban și la punerea la colț a Ungariei, atât în rândul Popularilor Europeni, ca familie politică, cât și în rândul statelor care proclamă supremația globalismului și, în consecință, condamnă suveranismul. Apropo. După ultimele afirmații făcute la București, mă aștept ca în strategia de securitate a țării să fie inclus suveranismul ca un atentat la siguranța națională. Asimilat terorismului. Iar cei care vorbesc prea mult despre suveranitate – eu unul mă număr printre aceștia –să înceapă să fie vânați după modelul vânătorii de teroriști.

Nu-l putem înțelege așa cum trebuie pe Orban cel Bun al României, dacă nu înțelegem ce anume a dus la anatemizarea lui Orban cel Rău al Ungariei. Ce a făcut în definitiv Viktor Orban? A încercat - și în unele situații a reușit - să se opună unor măsuri preconizate de Uniunea Europeană, de natură a prejudicia interesele economice sau politice ale Ungariei. A susținut de câte ori a putut, utilizându-și în acest fel dreptul de veto, suveranitatea statului pe care-l reprezintă și a acționat în diferite domenii, cum este de pildă cel bancar sau al stimulării investițiilor, în scopul protejării intereselor Ungariei. Și a reușit de mai multe ori. Iritând Germania. Și afectând interesele, de cele mai multe ori egoiste ale celorlalte state din nucleul dur UE. Și în acest fel FIDESZ, partidul care îl susține pe Viktor Orban, a ajuns să fie pus la colț în marea familie a partidelor populare, iar Ungaria să fie amenințată cu aplicarea unor sancțiuni. În mod simetric, în raport cu Ungaria s-au produs în clar, rând pe rând, efectele preconizate împotriva României de socialiștii europeni și de nucleul dur al Uniunii Europene, în perioada în care PSD se afla la guvernare. Cu o deosebire notabilă însă. Niciodată PSD nu s-a manifestat la fel de ferm, de hotărât și de tenace în beneficiul interesului național și al suveranității României. Aproape nu există termeni de comparație. PSD, din perspectiva celor puțini care mai înțeleg astăzi rostul naționalismului sănătos, a avut din această perspectivă grave ezitări, derapaje și chiar întoarceri din drum. Spre deosebire de FIDESZ, care a fost consecvent. Așa se și explică de ce un partid a fost până la urmă refuzat de români, în timp ce un alt partid, cel din Ungaria, este în continuare susținut de maghiari, cu toate loviturile care-i sunt aplicate din exterior. Atunci când te lupți pentru o cauză, trebuie să stai în picioare. Este mai greu și deseori imposibil să te lupți stând în genunchi. PSD a fost duplicitar, conducătorii săi au fost duplicitari, încercând să împace și capra și varza și de aceea au pierdut. Dar o pierdere până la urmă reparabilă pentru un partid politic, poate însemna o pierdere ireparabilă pentru cetățenii acestei țări.

Orban cel Bun, în postură de slugă a lui Iohannis cel Nou, acesta fiind cap coadă un vasal al Germaniei, vinde literalmente România la bucată. Veți vedea zi de zi de acum încolo. Fiecare măsură luată de Guvernul Orban de la București va însemna înstrăinarea încă a unei felii din patrimoniul națiunii. Desigur, acest procent va fi însoțit și de satisfacerea unor interese specifice unui partid cu buzunarele goale, după ce a vegetat atât de mult timp în opoziție. Și a unor lideri și ei cu buzunarele goale. Încă. Vezi atacul speculativ din seara zilei de miercuri spre joi asupra leului, care l-a dus la un minim istoric, aproape de raportul unu la cinci față de euro. Întotdeauna unii se îmbogățesc în urma unor asemenea operațiuni de tip speculativ. Și se îmbogățesc doar cei care știu ce urmează să se întâmple. Și cel mai bine știu cei care provoacă cu bună știință scăderea valorii leului. Cum? Prin declarații alarmiste, dar credibile, legate de starea economiei și finanțelor. Și cine sunt cei mai credibili? Cei aflați la putere. Să fie oare o simplă coincidență faptul că Florin Cîțu a fost zburat dintr-o bancă în care lucra, tocmai fiindcă a deranjat prin asemenea practici de tip speculativ? Azi el conduce Finanțele. Și descrie de dimineața până seara uriașe găuri lăsate, vezi Doamne, în finanțele statului, de PSD.

PSD își merită soarta. Chiar dacă această soartă trage în jos, prin scăderea puterii de cumpărare a leului, veniturile românilor. PSD își merită soarta, pentru că nu a mers niciodată până la capăt. Asumându-și în numele interesului național riscuri cu îndrăzneala de care trebuie să dea dovadă un partid responsabil față de țară. Iată, PSD s-a bâlbâit ani de zile încercând să cârpească legi nedrepte ale Justiției, legi găsite neconstituționale de către CCR, iar acum, dintr-un condei, printr-o simplă asumare de răspundere, întregul pachet legislativ este adus înapoi de către liberali. La fel în ceea ce privește resursele de gaze de la Marea Neagră. O lege muncită și răs-muncită, dezbătută și răs-dezbătută în Parlament, o lege nici ea suficient de corectă față de interesul național, este dată peste cap dintr-un condei de către liberali, printr-o simplă ordonanță de urgență. Orban cel Bun și președintele cel nou își fac datoria pentru care au fost susținuți din afară că să se instaleze confortabil la putere și pentru care vor primi în continuare tot sprijinul necesar.