Orban, deranjat de candidatura portocaliilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PNL

Orban, deranjat de candidatura portocaliilor

Politică 05 Ianuarie 2010 / 00:00 376 accesări

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, despre contracandidatul lui Radu Stroe în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Honorius Prigoană, că este “o beizadea”, iar candidatura sa “o sfidare a bunului simţ” şi “o jignire la adresa tuturor cetăţenilor României”. El a menţionat că democrat-liberalii preiau “modelul lui Traian Băsescu, care şi-a trimis fiica în Parlamentul European cu voturile date de PD-L”, model pe care l-a calificat drept “exemplu negativ de nepotism, de promovare a non-valorii, de promovare a oamenilor complet lipsiţi de calităţi” şi trimit în această candidatură “un om care nici nu ştie foarte bine unde se află strada Jiului sau un om care nici măcar nu cunoaşte bine legislaţia în domeniul rutier în România”. Orban a precizat că îl va ajuta pe Stroe pentru a face campanie din casă în casă. „Există foarte mulţi membri ai PNL, foarte mulţi lideri ai PNL care se vor implica direct în această campanie electorală şi pentru asta nu trebuie bani, trebuie numai voinţă, credinţă şi convingere”, a spus Orban.



12